Cinci sătmăreni, aleşi în Consiliul Naţional al TSD

Filed under: Locale |

tsd

Tineretul PSD şi-a ales o nouă conducere la Congresul TSD de la Braşov, organizat sub sloganul “Dăm forţă generaţiei noastre”. Judeţul Satu Mare a fost reprezentat de o delegaţie formată din 40 de tineri social-democraţi sătmăreni, membri ai Biroului Politic Judeţean TSD şi preşedinţi ai organizaţiilor locale TSD, se arată într-un comunicat de presă al TSD Satu Mare.
Tinerii social-democraţi sătmăreni sunt reprezentaţi în Consiliul Naţional al TSD de Raul Băbţan, Ioana Bran, Răzvan But, Cătălin Groza şi Ionuţ Bujor. În urma discuţiilor cu noua conducere de tineret s-a stabilit ca preşedintele TSD Satu Mare, Raul Băbţan să ocupe funcţia de secretar executiv în echipa naţională de conducere a organizaţiei de tineret a PSD.
Deputatul Mihai Sturzu a fost ales preşedinte al Tineretului Social-Democrat (TSD), el fiind singurul candidat pentru această funcţie. Alături de el au mai fost aleşi Ioana Cazacu (preşedinte executiv), Gabriel Petrea (secretar general TSD – fost preşedinte LSSD) şi Marius Dunca, preşedinte al Consiliului Naţional TSD.
În cadrul Congresului, tinerii social-democraţi au adoptat şi rezoluţii privind înfiinţarea TSD Diaspora şi TSD Republica Moldova. O altă rezoluţie adoptată sâmbătă la Braşov de tineretul social-democrat se referă la proiectul legii voluntariatului, rezoluţie potrivit căreia TSD susţine această lege prin care tinerii din România vor avea garanţia găsirii mai uşor a unui loc de muncă, prin recunoaşterea de către statul român a perioadelor de voluntariat drept experienţă profesională.
Ultima rezoluţie adoptată sâmbătă arată că Tineretul Social Democrat ‘susţine şi încurajează tinerii în vederea accesării fondurilor europene, iar organizaţia va demara activităţi concrete în vederea formării tinerilor în domeniul accesării fondurilor europene pentru perioada 2014-2020. La Congresul TSD de la Braşov, organizat sub sloganul “Dăm forţă generaţiei noastre”, au participat aproximativ 2.000 de membri ai organizaţiei de tineret din întreaga ţară, dar şi presedintele PSD, Victor Ponta, preşedintele executiv Liviu Dragnea, secretarul general Andrei Dolineaschi, vicepreşedintele Ecaterina Andronescu şi miniştrii Titus Corlăţean şi Contantin Niţă.

Szasz Lorand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *