Ciprian Gătină, însoţit pe ultimul drum de sute de prieteni

Filed under: Locale |

gatina

În aplauzele a sute de sătmăreni, cântăreţul Ciprian Gătina a părăsit ieri scena vieţii. Fanfara din Beltiug i-a adus un omagiu conducându-l pe ultimul drum. Familia, prietenii şi cunoscuţii au rămas nemângâiaţi după ce artistul şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier duminică în localitatea Decebal. Sicriul cu trupul neînsufleţit al cântăreţului a fost depus la capela mortuară a cimitirului de pe strada Amaţiului. Sute de sătmăreni au participat şi la priveghi, dar au venit şi ieri pentru a-şi lua rămas bun. Spaţiul destinat înmormântării a devenit neîncăpător pentru toţi cei care au dorit să îşi exprime regretul faţă de tragedia care i-a luat viaţa la doar 33 de ani. Cântăreţul de muzică de petrecere a avut alături, pe lângă familie, şi colegi de breaslă şi prieteni. Circulaţia în zonă s-a desfăşurat cu dificultate din cauza zecilor de maşini. Mai multe echipaje a Poliţiei Rutiere au avut sarcina de a fluidiza traficul dinspre cimitir. În semn de respect şi preţuire, cei care au fost prezenţi la înmormântare au avut lipite pe geamurile maşinii o poză a cântăreţului.
Reamintim că Ciprian Gătină, în vârstă de 33 de ani, a decedat în urma tragicului accident înregistrat duminică, în jurul orei 13.00, în localitatea Decebal. Potrivit poliţiştilor sătmăreni, acesta a circulat cu cel puţin 150 km/h în momentul în care a pierdut controlul asupra maşinii. Viteza exactă nu a putut fi stabilită întrucât kilometrajul electronic indica cifra “0” după producerea tragicului accident. Pompierii sătmăreni au intervenit cu o autospecială cu apă si spumă, respectiv o autospecială pentru descarcerarea celor două persoane, de sex masculin, rămase încarcerate în urma unui accident rutier în autoturismul marca BMW 540 cu numărul de înmatriculare BF – 836XC (autoturism înmatriculat în Franţa). Alături de acesta în autoturism se afla şi colegul său de trupă, Ioan Dragoş, din Botiz, care a scăpat cu răni minore.
Pe această cale, familia îndoliată le mulţumeşte tuturor prietenilor care le-a fost alături în aceste momente dureroase.
Silvia Spanciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *