More

    Colonelul Dima fentează şi dezinformează!

    dima

    Suntem datori să ne cerem scuze faţă de colonelul Nicolae Dima, şeful Centrului Operaţional din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare pentru un singur aspect. Scandalul pe care l-a provocat în localul Yvette nu a avut loc în urmă cu două luni, ci undeva între sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie a acestui an. Localizarea temporală greşită a evenimentului nu schimbă fondul problemei. Profitând de această eroare nevinovată, colonelul Dima încearcă să ne intimideze printr-un drept la replică pe care l-a adus personal la redacţie, ameninţându-ne cu plângeri penale pentru calomnie. În acest drept la replică, colonelul Dima afirmă că în ultimele şase luni nu a frecventat localul respectiv. Este cât se poate de adevărat, căci scandalul s-a petrecut în urmă cu şapte sau opt luni în urmă. În rest, ne menţinem afirmaţiile apărute în ziar, pe care le vom proba cu martori în faţa organelor de anchetă dacă va fi cazul.

    Dreptul la replică al colonelului Dima
    În cursul zilei de luni, colonelul Nicolae Dima a apărut la redacţia Gazetei de Nord-Vest cu un drept la replică, căruia a ţinut morţiş să-i dăm un număr de înregistrare. I-am îndeplinit doleanţa. În continuare vom publica integral dreptul la replică al acestuia:
    Urmare a articolului publicat în cotidianul Gazeta de Nord-Vest apărut vineri, 25 octombrie 2013, la pagina 5, intitulat “Colonelul Dima bate ospătari şi ameninţă clienţii în restaurant” şi a prezentării în aceeaşi dată a informaţiilor cuprinse în articol, în cadrul emisiunilor informative difuzate pe postul local de televiziune Nord-Vest TV,
    Subsemnatul, Dima Nicolae, domiciliat în Satu Mare, vă solicit publicarea prezentului drept la replică conţinând câteva precizări ce se impun, astfel:
    1. Faptele descrise în articol, cu referire la persoana mea, sunt în totală neconcordanţă cu realitatea. Concret, referitor la localizarea temporală a presupusului eveniment, precizez că, nu în urmă cu “două luni” aşa cum se susţine în articol, ci nici măcar în ultimele şase luni raportat la data apariţiei articolului, nu am frecventat localul în cauză, situaţie facil verificabilă prin interpelarea personalului localului, sau prin verificarea cazurilor raportate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apel de Urgenţă – 112 din această perioadă.
    2. De când deţin o funcţie de demnitate publică, nu am fost niciodată implicat în vreo altercaţie fizică sau verbală, aspect la fel de uşor de verificat, solicitând organelor abilitate informaţii referitoare la existenţa/inexistenţa unor plângeri oficiale la adresa subsemnatului, care să ateste săvârşirea unor asemenea fapte.
    3. Niciodată nu am frecventat localul în cauză, însoţit fiind de vreo “trupă de pompieri” aşa cum se susţine în articol, consider astfel că, prin această menţiune total nereală, se aduce gratuit şi nejustificat un prejudiciu de imagine instituţiei în care activez.
    4. Nu am fost contactat în niciun mod din partea cotidianului, în perioada derulării “anchetei”, pentru a se lua act de punctul meu de vedere faţă de presupusul eveniment, aşa cum era normal, ceea ce mă conduce la ideea că mă aflu în faţa unei încercări nejustificate de discreditare a persoanei mele şi a instituţiei din care fac parte.
    5. Articolul în cauză întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiunii de calomnie, prevăzut şi pedepsit de art. 226 Cod penal, astfel încât înţeleg să fac uz de toate drepturile mele de cetăţean pentru a-mi apăra demnitatea mea şi a instituţiei la care, cu mândrie, îmi desfăşor activitatea.
    În speranţa că veţi dispune neîntârziat publicarea prezentului în forma de mai sus, vă mulţumesc anticipat.

    Replică la replica colonelului Dima
    Dreptul la replică sună într-adevăr ameninţător, clădindu-se pe o inexactitate temporală. Din moment ce incidentul s-a petrecut la finalul lunii februarie sau la începutul lunii martie, într-adevăr în ultimele şase luni nu a frecventat localul în cauză. A fost doar de două ori şi asta în urmă cu şapte sau opt luni. O dată când a provocat scandalul monstru, iar a doua oară peste câteva zile, când a mers să-şi ceară scuze pentru comportamentul său regretabil. Informaţiile ne-au fost confirmate de mai mulţi martori oculari, care nu se lasă intimidaţi de presiunile exercitate asupra lor în ultimele zile pentru a nega existenţa incidentului.

    Noi nu avem dreptul să verificăm cazurile raportate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apel de Urgenţă, însă suntem în măsură să-i indicăm colonelului Dima numele unuia dintre cei doi poliţişti care au sosit la faţa locului în dimineaţa în care a avut loc scandalul. Este vorba de agentul de poliţie Vasile Păştean de la Ordine Publică, care era însoţit de o colegă agentă.

    Sinceri să fim, nu ne interesează faptul că colonelul Dima nu a mai fost implicat în vreo altă altercaţie fizică sau verbală. În timpul scandalului pe care l-a provocat în incinta localului a demonstrat de ce este în stare. Am stat de vorbă cu martori oculari la incident, care s-au declarat scârbiţi de atitudinea sa de atunci.

    Aceiaşi martori oculari ne-au confirmat că colonelul Nicolae Dima a fost însoţit de trei subordonaţi, de care şi-a bătut joc timp de aproape trei ore, de la 5.00 până la 8.00 dimineaţa, arzându-i cu ţigara pe mâini, punându-i să facă genoflexiuni şi adresându-le jigniri. Subordonaţii s-au plâns martorilor consultaţi de redactorii GNV că nu au de ales şi trebuie să rabde ieşirile colonelului Dima, care le este superior pe linie de serviciu. Pentru exactitate, pe lângă cei trei subordonaţi, colonelul Dima era însoţit de băiatul său, un alt tânăr şi o femeie tânără.

    Chiar dacă nu a fost contactat, îl asigurăm pe viteazul colonel Dima că nu se află în faţa vreunei încercări nejustificate de discreditare a persoanei sale şi a instituţiei din care face parte. Redactorii GNV au aflat întâmplător în cursul săptămânii trecute că “un şef mare de la Pompieri, mort de beat” s-a făcut de toată groaza într-un local, agresând ospătarii, ameninţând ceilalţi clienţi din local, făcând în plus paradă de legitimaţia sa de serviciu. Din comentariile postate pe site-ul ziarului nostru am mai aflat că colonelul Dima ar avea ambiţii la funcţia de inspector şef al ISU Satu Mare. Cu un asemenea comportament, ar fi strigător la cer. Oricum, nici colonelul Dima şi nici apropiaţii săi nu sunt cei care stabilesc agenda de subiecte a Gazetei de Nord-Vest, decizând care subiect şi când să apară.
    Având în vedere martorii de care dispunem, îl anunţăm pe colonelul Dima că poate să uzeze de toate drepturile de cetăţean pentru a-şi apăra demnitatea, inclusiv prin plângeri penale pentru calomnie. În privinţa imaginii instituţiei, îl rugăm să o lase mai moale. Trebuia să se gândească la imaginea ISU Satu Mare înainte de a intra beat în local şi de a provoca apoi scandal.

    Scandalul rămâne scandal
    Reamintim cititorilor noştri că, undeva la sfârşitul lunii februarie – începutul lunii martie, şeful Centrului Operaţional din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, colonelul Nicolae Dima, aflat în stare avansată de ebrietate, a provocat un scandal monstru la restaurantul Yvette din municipiul Satu Mare. Făcând uz de legitimaţia de serviciu, acesta a terorizat şi a agresat ospătarii, respectiv clienţii localului. S-a legat şi de angajaţii firmei Big Security, care asigurau ordinea şi paza restaurantului. A continuat să-i ameninţe şi după ce a fost evacuat din local. Poliţiştii chemaţi la faţa locului au plecat fără să intervină, fiind probabil intimidaţi de gradele militare şi alcoolice ale colonelului Dima. Colac peste pupăză, băiatul colonelului a furat şi telefonul mobil al unui client, pe care l-a înapoiat după două zile în care proprietarul l-a ameninţat că îl va reclama la Poliţie.
    În urma articolelor apărute în Gazeta de Nord-Vest, prefectul Eugeniu Avram s-a autosesizat în cursul zilei de luni dispunând comenzii unităţii efectuarea unei anchete pentru stabilirea concretă a situaţiei, precum şi întocmirea unui raport în acest sens. Totodată, prefectul a solicitat Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă să dispună măsurile ce se impun în asemenea situaţii.

    Pentru cultura generală a numitului Dima ar fi bine să ştie că nu ne interesează persoana lui, pentru că după părerea noastră un astfel de comportament îl descalifică pe el ca om, dar trebuie să luăm atitudine la astfel de fapte comise de cei în uniformă, fie ei poliţişti, jandarmi, militari sau pompieri, pentru că aceştia uzează de puterea pe care o au, având ieşiri necontrolate despre care am scris şi vom mai scrie.

    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE