Concert extraordinar cu Budapest Saxophone Quartet

Filed under: Locale |

concert

Budapest Saxophone Quartet s-a întors marţi seara pe scena Filarmonicii “Dinu Lipatti”. La un an de la memorabilul lor concert alături de orchestra simfonică sătmăreană dirijată de Franz Lamprecht, cei patru saxofonişti talentaţi şi simpatici au revenit în Sala Filarmonicii cu un program bogat şi incitant. Şi de data aceasta concertul oferit de cei de la Budapest Saxophone Quartet s-a desfăşurat cu sala plină, printre spectatori fiind şi cei 15 elevi francezi din Saint Etienne. Toţi cei patru membri sunt absolvenţi ai Academiei “Franz Liszt” din Budapesta şi ai Şcolii Superioare de muzică din Paris. Budapest Saxophone Quartet înseamnă în 2013: Szepesi Bence – sax sopran, Puskas Levente – sax alto, Toszegi Bernat – sax tenor şi Horvath Marcell -sax bariton. Programul concertului a debutat cu Sosirea reginei Saba din oratoriul “Solomon”, de Handel, urmat de Parti din partita Sei gegrusset, Jesu gutig BWV 758, de Bach, Tablouri ungureşti şi Dansuri româneşti, ambele de Bartok. Spectacolul a continuat cu o selecţie din operele lui Rossini, Cvartet Latinamerican, de Romero, Ivan na Donka dumase, de Curtis, Cântec popular din Moldova, de Tuzko Csaba, şi s-a încheiat cu Kopanitsa lui Curtis. După care la solicitarea publicului, cei patru saxofonişti au mai interpretat încă două bisuri făcând şi un mic show. Festivalul “Zilele Muzicale Sătmărene” va continua azi cu un concert simfonic care îi va avea ca protagonişti pe maestrul Shinya Ozaki şi pianista Lavinia Ardelean. Programul concertului va cuprinde: Melancolie pentru corzi, de Napravnik, Concertul nr. 24 pentru pian şi orchestră KV. 491 în do minor, de Mozart, şi Şeherezada de Rimsky-Korsakov, şi care îl va avea ca solo vioară pe Vlad Răceu. La acest spectacol este valabil abonamentul cu nr. 4, iar cei care nu au abonament îşi pot procura bilete de la casieria filarmonicii.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *