Douăzeci şi patru de luminători ai satelor, premiaţi pentru activitate

Filed under: Locale |

premianti

La Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare s-a desfăşurat ieri cea de-a treia ediţie a Galei Luminătorii Satelor, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Satu Mare şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT). La manifestare au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, directorul Casei de Cultură Negreşti Oaş, Natalia Lazăr, directoul Muzeului Judeţean Satu Mare, Liviu Marta, managerul CJCPCT Satu Mare şi principalul iniţiator al manifestării, Felician Pop şi alţi oameni de cultură. Cu această ocazie, preşedintele Adrian Ştef a lăudat munca depusă de conducerea Centrului de Creaţie în realizarea acestei manifestări. Spre deosebire de ediţiile anterioare, în acest an a fost premiat cel mai tânăr luminător al satelor, în vârstă de 18 ani, şi cel mai vârstnic, în vârstă de 97 de ani.
În cadrul acestei manifestări au fost acordate 24 de diplome, dintre care 21 consideraţi luminători ai satelor: Daniel Dod – Ardud, Ioan Petrovici -Medieşu Aurit, Floare Hotca – Negreşti Oaş, Kozma Janos – Foieni, Nagy Zsuzsanna –Bogdand, Kasa Zsolt – Acâş, Nicu Pop –Vama, Vasile Conioşi-Mesteşanu -Tarna Mare, Nicolae Pop–Apa, Ioan Matos –Măriuş, Maria Petca Poptean –Târşolţ, Ionică Hainal – Socond, Gheorghe Ciupac –Turţ, Ana Oros – Săcăşeni, Vasile Ionici – Cămărzana, Varga Sàndor – Berveni, Csaki Francisc – Livada, Monica-Liliana Chiş – Medieşu Aurit, Victoria Rus – Marna, Vlad – Ioan Crasnai – Medişa şi Ioan Cionca Todinca – Valea Seacă. Dar şi trei premii acordate pentru înţeleptul satului, aceştia fiind: Vekony Ileana – Păuleşti, Gheorghe Iosif Riţ – Doba şi Alexandru Stan – Medişa. În cadrul programului artistic au evoluat Petrică Mureşan, Vlad Doroş, George Negrea, Orchestra de Muzică Populară a Asociaţiei Culturale “Bartok Bela” şi Corul Medieşana.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *