Marile proiecte al USL așteaptă să fie adoptate

Filed under: Politic |

senat2

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu a anunțat inevitabila despărțire din cadrul USL. El susține că lucrurile nu mai pot merge în această direcție, lăsând să se ințeleagă faptul că pozițiile cele două partide au ajuns a fi inconciliabile. Semnalul a fost dat de vicepremierul Liviu Dragnea, cu câteva zile înainte, care a declarat că „așa nu se mai poate” după ce liberalii au introdus în Parlament un proiect de lege care viza schimbarea modului de alegere a aleșilor locali, fără o discuție în prealabil cu colegii din PSD.

Lucrurile au mers mai departe, PNL respingând din start un proiect ce vizează un amplu proiect de descentralizare a țării, propus de Dragnea. Au urmat apoi schimburi de replici acide între prim-vicepreședintele liberal, Klaus Johannis si Liviu Dragnea, care și-au exprimat puncte de vedere diferite în privința noul mod de organizare teritorială a României. Nu mai vorbim despre schimburile de replici dure între liderii celor doua partide pe subiectul Roșia Montana. Din păcate, cearta din sânul USL blochează marile proiecte politice promise de actuala putere în campania electorală. Este vorba despre proiecte care ar putea aduce schimbări majore în societatea româneacă, cu perspective de dezvoltare durabilă. În primul rând este necesară realizarea cât mai urgentă a regionalizarii, un pas uriaș în descentralizare și o mare deschidere pentru accesarea profundă a fondurilor comunitare. Ministrul Liviu Dragnea lucrează la acest proiect de mai bine de jumătate de an, iar decizia politică în USL a fost adoptarea sa prin modificarea legii privind regiunile de dezvoltare. Astfel, nu mai era necesară modificarea Constituției pentru punerea în aplicare a proiectului USL. În ultima perioadă, discuțiile pe acest subiect au fost înlocuite de dispute mai mult sau mai puțin sterile.
Un alt proiect extrem de ambițios cu consecințe pozitive în modul de organizare administrativă îl constituie “marea descentralizare” propusă aleșilor locali de ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea. Este vorba despre un transfer de atribuții de la instituțiile centrale către autoritățile locale. S-au găsit însă voci în tabăra PNL care să critice acest proiect și să susțină sus și tare că PNL se împotrivește proiectului.
Dezbaterile pe subiectul Roșia Montana au devenit terenul de antrenament al unor grupări extremiste, anarhiste și ecologiste, după cum a declarat în Parlament, șeful SRI, George Maior. Lipsește aproape cu desăvârșire o analiză profundă asupra unei strategii coerente privind independența energetic ă României. Guvernul Ponta este singurul executiv care a avut curajul să vină în Parlament cu un proiect de lege pentru explotarea de la Roșia Montana. Însă, din motive electorale, o reală dezbatere public a fost înlocuită de o campanile de imagine, în contextul alegerilor prezidențiale de anul viitor.
Proiectul noii Constituții a rămas undeva în comisia parlamentară specială și nu mai vorbește nimeni de el. Legea fundamentală modificată este o promisiune a USL care trebuie îndeplinită cât mai curând. Ea trebuie adoptată înainte de alegerile prezidențiale, pentru credibilitatea USL. Drept urmare, parafrazându-I pe Ilie Sârbu și Liviu Dragnea, “așa nu se mai poate”, pentru că se vede cu ochiul liber: marile proiecte ale USL sunt blocate, timp în care România așteaptă să fie adoptate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *