Minor prins la furat de alimente

Filed under: Locale |

Lucrătorii din cadrul IPJ Satu Mare au depistat joi două persoane ca fiind autorii unor infracţiuni de furt. Astfel, poliţiştii Formaţiunii de Investigaţii Livada l-au identificat joi pe Ioan B., din Livada, care în noaptea de duminică spre luni a pătruns, prin efracţie, în magaziile Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă din Livada, de unde a sustras mai multe cabluri electrice. La rândul lor, poliţiştii Postului de Poliţie Căpleni au fost sesizaţi de către o femeie în vârstă de 47 de ani, din Căpleni, cu privire la faptul că persoane necunoscute, prin forţarea geamului, au pătruns în locuinţa sa, de unde i-au sustras obiecte şi bunuri alimentare. Poliţiştii au identificat autorul furtului, acesta fiind un minor în vârstă de 14 ani, domiciliat în Căpleni. Cei doi s-au ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *