More

    Mulți zălăuani restanțieri la plata dărilor către stat

    Primăria Municipiul Zalău are de recuperat de la contribuabili, persoane fizice și juridice, circa 9.000.000  lei. Potrivit Primăriei Zalău, cea mai mare, dar şi cea mai veche restanţă pe care o are de plătit un zălăuan la bugetul local este de 9.100 de lei, sumă acumulată ca urmare a neplăţii unor amenzi de circulaţie şi a impozitului pe autoturism. În topul datornicilor există persoane care trebuie să plătească sume cuprinse între 4.500 lei şi 9.000 lei.

    Totodată, Serviciul de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Municipiului Zalău a emis 991 de popriri pentru persoanele fizice şi 155 pentru persoanele juridice. Ca o primă măsură pentru rău platnici, instituţia a emis somaţii către toţi contribuabilii cu restanţe, după care s-au luat măsuri de executare silită prin poprire, executare silită a bunurilor mobile şi a bunurilor imobile. Contribuabilii care nu reuşesc să-şi plătească la termenul scadent impozitele şi taxele pe bunuri, vor plăti penalizări pentru fiecare lună de întârziere.

    De asemenea, în evidenţele Serviciului Taxe şi Impozite Locale Zalău sunt luate în debit, cu amenzi de circulaţie, un număr de 1.410 de zălăuani, care pentru neplata sancţiunilor riscă să li se reţină din diferite surse de venituri sau să li se pună sechestru pe bunuri.

    Iulian Duma

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE