Oferta Armatei prezentată la Colegiul Economic

Filed under: Locale |

liceeni

Manifestările dedicatei Zilei Armatei Române au continuat ieri la Colegiul Economic “Gheorghe Dragoş” Satu Mare. La eveniment au participat lt. col. Ghezuroiu Adrian, şef Birou Informare – Recrutare din partea Centrului Militar Judeţean, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război Filiala “Dr. Vasile Lucaciu” Satu Mare, col. (r) Codreanu Nicolae, cpt. Raţ Bujor, originar din Santău, şi care a făcut parte din misiunea României în Afganistan, plt. major Alin Baba, directorul instituţiei de învăţământ, Maria Măgureanu şi numeroşi elevi din clasele a XII-a.
Cu această ocazie, col. (r) Codreanu Nicolae, fost profesor de isorie timp de 32 de ani, la Colegiul Economic “Gheorghe Dragoş”, a povestit despre modul în care Armata Română s-a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial şi cum ziua de 25 Octombrie a fost declarată Ziua Armatei Române. După care a avut loc prezentarea misiunii Armatei Române în teatrul de război din Afganistan, dar şi misiunile umanitare din R.D. Congo. Tot cu ocazia acestei întâlniri, liceenii au primit informaţii despre instituţiile de învăţământ militare superioare din România, în caz că vor dori să se înscrie după absolvirea claselor terminale, precum şi probele pe care vor trebui să le treacă pentru a fi admişi. Au fost prezentate apoi echipamentele folosite de militarii români în misiunile pe care aceştia le desfăşoară în lume.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *