Patru medalii pentru CS Unio-CSM Satu Mare la Naţionalele de seniori

Filed under: Sport |

judo

Sâmbătă şi duminică o delegaţie de judoka din Satu Mare a participat la Campionatele Naţionale de seniori de la Braşov. Este binecunoscută şcoala sătmăreană de judo, care an de an se mândreşte cu sportivi campioni, la toate categoriile de vârstă. Se ştie însă că la nivel de seniori, Satu Mare nu o duce prea bine din punctul de vedere al rezultatelor. Ne-au contrazis însă minunaţii judoka de la CSM-CS Unio Satu Mare, care au reuşit să câştige nu mai puţin de patru medalii.
Astfel, Cristian Şereş (60 kg), Dora Kovacs (63 kg), Mihaela Faur (70 kg), Marian Halas şi Florin Fuşle la 81 kg şi Lorand Samel la 100 kg au urcat pe tatami cu gândul de a ieşi învingători. Bilanţul este unul excelent, o medalie de argint şi trei de bronz. Performanţele sunt şi mai mari când ne gândim la dificultăţile financiare prin care trece clubul Unio, probabil dacă nu ar fi existat această colaborare cu CSM-ul, lucrurile ar fi stat altfel.
Revenind la rezultate, Dora Kovacs, Cristian Şereş şi Lorand Samel au cucerit medaliile de bronz, după evoluţii bune şi foarte bune.
Marian Halas, care se pregăteşte de ani buni la CS Fuşle Security a cucerit argintul, fiind foarte aproape de titlul de campion. Antrenorii Mihaly Terely şi Vasile Fuşle au motive să fie fericiţi pentru aceste performanţe, la fel şi preşedintele CS Unio, Gheorghe Istrăuan, care şi-a aşteptat cu braţele deschise sportivii, la întoarcerea din Braşov.
La finalul acestei săptămâni, judoka de la CSM-CS Unio participă tot la Naţionale, cele de cadeţi, Under 18, ne-waza (luptă la sol). Competiţia va avea loc la Baia Mare, iar la această categorie de vârstă, sportivii sătmăreni s-au dovedit foarte buni, câştigând o mulţime de medalii an de an.
Felicitări sportivilor, antrenorilor şi tuturor celor care au făcut posibile aceste rezultate care fac cinste, cu siguranţă, sportului sătmărean.
Daniel C.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *