Patru sătmăreni, implicaţi într-o reţea de traficanţi de maşini

Filed under: Locale |

actiune

Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, Bucureşti, Timişoara, Satu-Mare şi Hunedoara au efectuat un număr de 10 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane de pe raza judeţelor Prahova, Timiş, Satu Mare, Hunedoara, Ilfov şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializată în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals în declaraţii, toate în formă continuată. La nivelul judeţului Satu Mare a fost efectuată o percheziţie domiciliară, patru suspecţi fiind duşi la audieri.

Maşini închiriate din străinătate
În urma cercetărilor efectuate, prin rezoluţia din data de 16.10.2013 a fost începută urmărirea penală pentru un număr de 26 învinuiţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor menţionate. În cauză există suspiciunea rezonabilă că învinuitul M.L.F.C, în perioada 2008-2011, a iniţiat şi coordonat o grupare infracţională organizată la care au aderat şi ceilalţi învinuiţi, grupare specializată în săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului. O parte din membrii grupului infracţional organizat, au încheiat convenţii de închiriere a unor autoturisme în străinătate cu societăţi de închirieri autoturisme, preponderent din Italia, Spania şi Germania, cu scopul de a intra în posesia ilicită a acestora, precum şi de a obţine documentele originale şi cheile autoturismelor. Aceste autoturisme erau apoi introduse în ţară şi preluate de către alţi membri ai grupului infracţional organizat, urmând a fi valorificate într-un timp scurt şi la preţuri cu mult sub preţul pieţei.

Maşini vândute în ţară cu acte false
Următoarea etapă infracţională consta în încredinţarea acestor autoturisme celorlalţi membri ai reţelei pentru a efectua demersurile preliminare înmatriculării, respectiv prezentarea la Registrul Auto Român pentru eliberarea cărţilor de identitate a vehiculelor şi autentificarea acestora. După înmatriculare, care se efectua în baza unor acte întocmite în fals de către membri ai reţelei încă neidentificaţi şi în baza documentelor reale înmânate de către părţile vătămate (cu ocazia încheierii convenţiilor de închiriere), autoturismele au fost vândute succesiv, iniţial între membrii grupării şi ulterior unor persoane care domiciliază în România, induse în eroare cu privire la provenienţa ilicită a bunului cumpărat. Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la peste 750.000 euro. O parte din autoturisme au fost recuperate şi restituite proprietarilor. În cauză urmează să fie instituite măsuri asiguratorii asupra mai multor bunuri. La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti au fost audiate un număr de peste 30 persoane.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploieşti, suportul specializat fiind asigurat de către Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Operaţiuni Speciale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *