Preţul chiriilor din Sătmar, în creştere

Filed under: Locale |

chirii

Preţul chiriilor din municipiul Satu Mare a crescut uşor odată cu începutul noului an şcolar. Experţii imobiliari sătmăreni susţin că în unele zone chiriile s-au scumpit cu 10-15% faţă de perioada de vară, chiar şi în condiţiile în care cererea nu este chiar pe măsura aşteptărilor proprietarilor de garsoniere şi apartamente,    care le oferă spre închiriere. Părinţii elevilor de la ţară caută o gazdă pentru odraslele lor pe considerentul că acestea sunt mai ieftine decât chiriile.

Preţuri mai mari, cereri mai puţine
Începutul de an şcolar nu a adus odată cu sine şi o creştere spectaculoasă a cererii pentru chirii în municipiul Satu Mare. Chiar şi în aceste condiţii, proprietarii de garsoniere şi apartamente au mărit chiriile cu 10-15%, potrivit experţilor imobiliari sătmăreni. “În acest an se constată că cererea pentru chirii nu este la fel de mare ca în alţi ani. În prezent, multe locuinţe oferite spre închiriere sunt goale, asta şi datorită faptului că proprietarii au săltat puţin preţul chiriilor. Municipiul Satu Mare nu este un oraş universitar, cum este Oradea sau Clujul, astfel că doar unii elevi proveniţi din zone mai îndepărtate ale judeţului şi cu dare de mână îşi permit o chirie într-o garsonieră sau într-un apartament”, ne-a declarat unul dintre experţii imobiliari sătmăreni.
Pentru a ieşi mai ieftin, părinţii preferă o gazdă pentru copiii lor elevi la şcolile sătmărene. “Majoritatea părinţilor care au copii la şcoală în Satu Mare şi care nu au găsit un loc la unul dintre internate preferă o gazdă în locul unei chirii. În primul rând sunt mult mai ieftine decât chiriile, unele chiar la jumătate de preţ, iar pe de altă parte îşi ştiu copiii mai în siguranţă dacă locuiesc împreună cu nişte adulţi”, ne-a mai spus expertul imobiliar.

Sunt căutate chiriile ieftine
Potrivit experţilor imobiliari, cei care doresc totuşi să stea singuri caută în special chiriile ieftine, în garsoniere sau apartamente cu cel mult două camere. Din această cauză, apartamentele cu trei şi patru camere aproape că nu au niciun chiriaş.
În municipiul Satu Mare, preţul chiriilor este diferenţiat pe zone. Spre exemplu, chiria la o garsonieră în zona centrală a oraşului variază între 70 şi 100 de euro, în timp ce la un apartament cu două camere din aceaşi zonă, poate depăşi 120 de euro. În schimb, în cartiere precum Micro 17 sau Carpaţi II chiria la o garsonieră este cuprinsă între 60 şi 80 de euro, iar în alte zone între 50 şi 60 de euro.
Mai căutate sunt garsonierele mici, transformate din fostele uscătorii ale blocurilor, a căror chirii sunt în jur de 50 de euro. La toate acestea se mai adaugă şi cheltuielile de întreţinere. Asta în timp ce în cazul gazdelor, chiriaşii plătesc între 200 şi 300 de lei, în multe cazuri în acest preţ fiind inclus şi cheltuielile de întreţinere.
Experţii imobiliari sătmăreni sunt de părere că în viitorul apropiat preţul chiriilor va reveni la cel din perioada de vară din cauza faptului că cererile sunt mult mai mici decât s-au aşteptat proprietarii.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *