Robert Cazanciuc: Acuzaţiile aduse Ministerului Justiţiei şi Guvernului, nefondate

Filed under: Politic |

cazanciuc

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că “sunt nefondate” acuzaţiile aduse Ministerului Justiţiei şi Guvernului de către iniţiatorii moţiunii simple privind insolvenţa, el explicând în faţa parlamentarilor urgenţa actului normativ.

“Acuzaţiile aduse Ministerului Justiţiei şi Guvernului sunt nefondate”, a arătat Cazanciuc. El le-a spus deputaţilor că neadoptarea în regim de urgenţă a noii reglementări privind insolvenţa ar fi condus “la perpetuarea lipsei de sistematizare a cadrului normativ în vigoare şi la conservarea unei proceduri a insolvenţei percepută ca fiind îndelungată, costisitoare şi cu efect de depreciere a valorii activelor debitorului”.

“O primă critică adusă proiectului de act normativ se referă la promovarea actului normativ prin OUG. Noul Cod al insolvenţei este rezultatul unei colaborări active a instituţiilor publice iniţiatoare, cu experţi în domeniul insolvenţei şi cu reprezentanţi ai principalilor actori ai procedurii insolvenţei, colaborare care a durat mai mult de un an de zile. La iniţiativa Ministerului Justiţiei, pentru elaborarea proiectului s-a creat un grup tehnic extern de experţi, format din reprezentanţi ai instanţelor de judecată, CSM, BNR, Ministerului Finanţelor, specialişti recunoscuţi în domeniul dreptului insolvenţei, reprezentanţi ai mediului de afaceri. Aşadar, proiectul a fost larg circulat, iar marea majoritate a soluţiilor au fost creionat ca urmare a acestei colaborări”, a menţionat Cazanciuc. El a spus că au fost organizate numeroase dezbateri, conferinţe şi mese rotunde, iar actul normativ a fost supus dezbaterii publice timp de 30 de zile, fiind publicat pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei.

Moţiunea simplă intitulată “Opriţi instituţionalizarea inchiziţiei audiovizualului şi maniputarea democraţiei” este semnată de 31 de deputaţi PDL şi 24 ai PPDD şi solicită Guvernului retragerea Ordonanţei privind codul de insolvenţă, “încetarea imediată a atacurilor Guvernului Ponta asupra presei independente şi a mediului de afaceri” şi o dezbatere pe tema codului insolvenţei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *