România s-a făcut de râs la Frankfurt. Ministrul Culturii nu înţelege a cui este VINA

Filed under: Politic |

po

La Târgul de Carte de la Frankfurt, cel mai mare astfel de eveniment din lume, la care, dacă nu eşti, nu exişti din punct de vedere literar, România a existat cu un stand prăfuit de o sută de metri pătraţi. Standul este descris pentru gândul de agenţi literari, editori şi scriitori români prezenţi la târgul care s-a desfăşurat în perioada 9-13 octombrie, drept “mizerabil”, “ruşinos”, “urât” ori “o dezamăgire”. Poetul Nicolae Prelipceanu, care a susţinut o lectură publică în zilele de târg închise publicului larg, spune că a fost nevoit să vină de acasă cu un afiş de promovare improvizat pe care l-a amplasat la stand. Mihai Mitrică, reprezentant al editorilor, susţine că numele României nu era vizibil pentru vizitatori. Iar agentul literar Simona Kessler crede că ţara noastră s-a prezentat la evenimentul literar al anului “în capot şi şlapi”.

Întrebat de gândul, ministrul Culturii, Daniel Barbu, neagă că de stand s-ar fi ocupat instituţia pe care o conduce. “Nu ştiu. Nu ministerul Culturii a organizat, ci ICR. Este cu totul altă instituţie, întrebaţi acolo. Noi ne ocupam de Stuttgart, nu de Frankfurt”, a declarat ministrul. În schimb Ioan Matei, şeful Biroului Cultură Scrisă din cadrul Ministerului Culturii, confirmă că ministerul s-a ocupat de reprezentare României la târg, susţinând că aceasta a fost “la nivelul din anii anteriori”, “cu excepţia standului” pe care de data aceasta l-a închiriat de la organizatori. De altfel, ministerul Culturii este trecut ca organizator al standului României şi pe site-ul Târgului de Carte de la Frankfurt.

Simona Kessler: “Este ruşinos”

Târgul de Carte de la Frankfurt, este evenimentul numărul 1 al industriei literare. Acolo se semnează contractele importante de drepturi de autor, acolo îşi fac marile edituri internaţionale planul de a publica un scriitor străin sau altul. Publicul larg are porţile deschise doar două zile din cele cinci ale evenimentului. În rest, spaţiul expoziţional forfoteşte de oameni de cultură, ziarişti şi editori de primă mână de pe tot globul. „Am trecut de două ori pe acolo şi arăta foarte urât. Era doar un echipament de bază, erau lipite două afişe şi atât. Este ruşinos!”, a povestit Simona Kessler, agent literar, pentru gândul, arătând că, spre comparaţie, alte standuri, chiar şi cele ale unor state mai mici decât România, au fost mult mai bine puse la punct. „Orice ţărişoară – Muntenegru, Serbia şi aşa mai departe… vecinii noştri, nu ne comparăm cu americanii sau englezii – a avut o preocupare privind estetica standurilor lor. E o chestiune de reprezentare şi de felul în care îţi arăţi un nume. Adică, poţi să te duci într-un capot sau poţi să te îmbraci într-o rochie frumoasă. Şi noi preferăm să ne ducem în capot şi şlapi. Cam aşa am arătat”, a mai spus ea, precizând totodată că nu este prima dată când se întâmplă acest lucru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *