Şase ani cu Loga Dance School

Filed under: Locale |

LOGA

Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Satu Mare a găzduit sâmbătă după-masă spectacolul aniversar al şcolii de dans sătmărene Loga Dance. A fost un eveniment de excepţie în care arta şi splendoarea dansului s-au îmbinat senzaţional, captând atenţia publicului care a ocupat toate scaunele din incinta sălii de spectacol. Peste 70 de sportivi, copii şi adulţi de la grupele de performanţi, intermediari şi concurs au prezentat dansuri standard şi latino, printre care vals lent, vals vienez, tango, samba, cha cha, rumba şi altele pregătite special pentru ocazia de sâmbătă. Doi dintre profesorii şcolii de dans, Viktor Vékony şi Loga Hajnalka au prezentat dansuri Standard & Latino dar şi un Show Dance pe care l-au arătat în faţa ţării, în semifinala România Dansează.
La finalul unui spectacol de aproximativ o oră şi jumătate, managerul şcolii, Loga Lorant, a prezentat ce au însemnat cei şase ani de activitate dar şi care este direcţia înspre care se îndreaptă Loga Dance School. Apoi, i-a prezentat publicului cei cinci profesori de dans ai şcolii, iar în închidere pe scenă au fost chemaţi dansatorii, dar şi familiile lor, pentru poza de grup. De-a lungul celor şase ani peste 2.000 de sătmăreni au trecut prin mâna profesorilor de la Loga Dance School.
Lorena Giorgi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *