Se fură ca-n codru în pădurile sătmărene

Filed under: Locale |

colegiu

În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de ieri, prefectul Eugeniu Avram a cerut ca Direcţia Silvică, Jandarmeria şi Poliţia să-şi intensifice acţiunile împotriva tăierilor ilegale de copaci din păduri. În cursul acestui an, Direcţia Silvică Satu Mare a depistat 670 mc de lemn tăiat ilegal. Probleme deosebite se înregistrează în Ţara Oaşului, în zonele în care nu există delimitarea clară a suprafeţelor de pădure aflate în proprietatea persoanelor fizice.

Probleme deosebite în Oaş
Potrivit reprezentantului Direcţiei Silvice Satu Mare, Ioan Mihalca, Romsilva administrează 48.252 hectare din cele 66.000 hectare de pădure existente în judeţ. În cursul acestui an, angajaţii Direcţiei Silvice Satu Mare au efectuat 422 inspecţii, ocazie cu care au fost depistaţi 670 mc de lemn tăiat ilegal, din care 263 mc au fost imputaţi pădurarilor. Cererea de lemne a crescut considerabil ca urmare a apropierii sezonului rece, astfel că în zonele locuite preponderent de romi au fost scoase la vânzare lemne de foc la preţ redus pentru a preîntâmpina furturile. Reprezentantul Jandarmeriei a arătat că în cursul acestui an jandarmii au desfăşurat 59 de misiuni pe linia combaterii furturilor de lemne, aplicând 36 de amenzi, în valoare de 27.000 lei. Şeful Serviciului Ordine Publică din cadrul IPJ Satu Mare, comisarul şef Marius Mureşan, a arătat că probleme deosebite se înregistrează în fondul forestier privat, care nu este păzit. Cele mai multe tăieri ilegale au loc în Oaş, în zonele în care nu există delimitarea clară a suprafeţelor de pădure aflate în proprietatea persoanelor fizice. Prefectul Eugeniu Avram a cerut celor trei instituţii să acţioneze mai hotărât pentru contracararea acestui fenomen. Tăierile se menţin în continuare la cote înalte, în timp ce capturile realizate de oamenii legii sunt destul de mici.

O nouă formă de ajutor de încălzire
Tot în cadrul Colegiului Prefectural, directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare, Vartolomeu Bartoş, a prezentat modificările legislative în privinţa ajutoarelor pentru încălzire. Recent, o nouă categorie a fost inclusă la ajutorul de încălzire, respectiv cei care se încălzesc în sezonul rece cu energie electrică. Pentru a beneficia de ajutoare, solicitanţii trebuie să demonstreze că nu pot folosi altă formă de încălzire, adică faptul că nu sunt conectaţi la reţeaua de gaz, că nu au horn sau că nu au loc pentru sobe. În aceste cazuri este obligatorie ancheta socială efectuată de reprezentanţii primăriilor.
Ca o noutate, terenurile şi animalele din curţile solicitanţilor de ajutor de încălzire vor fi evaluate valoric şi nu numeric, cum s-a întâmplat anul trecut. Pragul maxim admis este de 2.500 de euro pentru o familie, respectiv 1.000 de euro pentru persoanele singure.

Szasz Lorand

2 Responses to Se fură ca-n codru în pădurile sătmărene

  1. Cand citesc astfel de articole imi aduc aminte de cantecul "Noi suntem romani…"

    vasile
    31/10/2013 at 07:48
    Reply

  2. De ce nu pomeniti de Stet Ioan de la OS Tasnad la care padurarii din subordine cotizeaza in urma furtului de masa lemnoasa. Daca sunt cateva actiuni pentru depistarea acestor infractiuni, sunt anuntati toti cei implicati, fie de cel de la Romsilva, fie de catre omul legii participant la actiune. Ma intreb si eu, ca simplu cetatean, padurari ca Temian Florin si altii de teapa lui, de unde au atata bunastare? Poate stie seful de post din Bobota…

    andrei gheorghe
    31/10/2013 at 19:43
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *