Sebeşul câştigă la Satu Mare cu aportul arbitrilor

Filed under: Sport |

hanbal

În faţa unui public destul de numeros, handbaliştii de la CSM Satu Mare au întâlnit ieri, la sala LPS, pe HC Voinţa Sebeş, meci contând pentru etapa a cincea a Diviziei A. A fost un meci în care nu au lipsit eliminările, replicile dure din teren şi din tribune, dar nici deciziile controversate ale arbitrilor de Ligă Naţională Sas din Marghita şi Pintea din Cluj.
Începutul a aparţinut oaspeţilor, care s-au desprins în minutul 12 la patru goluri, 8-4, însă elevii lui Istrate au revenit, 8-8 în minutul 18. Cam aşa s-a desfăşurat prima parte, s-a marcat alternativ, în minutul 30 scorul fiind egal, 12-12. În ultimele secunde handbliştii de la CSM au marcat de două ori şi au intrat la cabine în avantaj, 14-12. Diferenţa de două goluri s-a menţinut până în minutul 52, 21-19. Însă câteva imprecizii în atac, cumulate cu ratări şi decizii ale arbitrilor nefireşti, oaspeţii au egalat şi s-au desprins la 23-21 şi 24-22. Acesta avea să fie şi scorul final. Însă nu putem să nu „apreciem“ prestaţia brigăzii de Ligă Naţională care l-a eliminat gratuit pe Ungar, iar în minutul 37 nu au ştiut să gestioneze o situaţie tensionată, când jucătorii s-au certat, iar handbaliştii din Sebeş au avut ceva de împărţit cu spectatorii din tribună. De acolo a început să se fluiere haotic, cu decizii cel puţin controversate. Nicolae Istrate şi-a felicitat băieţii, care au făcut un joc foarte bun, dar care au fost extrem de nervoşi după meci. Cioroiu a avut 18 intervenţii în poartă, iar achiziţia de ultimă ora, Clipea, de la Minaur a marcat de opt ori. Etapa următoare, adică joi, CSM se deplaseată la Piteşti, un adversar dificil, partida fiind programată la ora 17.00.
Pentru CSM au marcat Clipea 8 goluri, Morar 5, A. Pop şi Chira câte 3, Ungar două şi Mateş unul. Au mai evoluat Pogynă, Jurj şi Santeiu.
Daniel C.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *