More

    SUTE de persoane s-au RUGAT la priveghiul Vivianei Dragoş!

    viv2

    Sute de persoane participă azi, începând cu ora 17.00, la priveghiul lui Vivien Dragoş, fetiţa de numai zece anişori violată şi ucisă cu bestialitate de către Ovidiu Deteşan, concubinul surorii sale mai mari, Edina Dragoş, cu care individul are trei copii.

     

    Printre cei veniţi să se roage pentru Vivien s-au numărat şi mai mulţi apropiaţi ai familiei Dragoş. Ei au vorbit despre copilăria nefericită, “Vivi”, cum o alintă cunoscuţii, crescând cu un tată vitreg într-o familie nevoiaşă. Vivien trăia alături de încă cinci persoane într-o încăpere de 20 de metri pătraţi. Pentru că în apartament nu era decât un pat, de multe ori Vivien obişnuia, de voie de nevoie, să doarmă pe jos.

     Vivien Dragoş era un copil extrem de ascultător, fiind mereu alături de mama sa aflată în nevoie şi de cei doi “frăţiori” ai săi, pe care îi iubea foarte tare. La şcoală se descurca foarte bine, îşi făcea mereu temele cu conştiinciozitate. Primise taina sfântului botez de câteva luni, după ce a împlinit vârsta de 10 ani. Preotul şi naşa ei au numit-o Ioana, însă toţi cunoscuţii o strigau “Vivi”. Acum Vivi se află printre îngeri, în Împărăţia Cerurilor!

    viv1În ceea ce-l priveşte pe criminal, Ovidiu Deteşan s-a născut şi a copilărit prin judeţul Mureş, însă de vreo patru ani, mai exact de prin 2009, a ajuns în municipiul Satu Mare. Pentru că nu avea unde să stea, şi-a încropit locuinţe improvizate pe unde apuca, ultima oară în zona lacului Cubic. Colibă în care a dus-o pe Edina Dragoş ori de câte ori aceasta fugea de acasă. Motiv pentru care mama fetelor obişnuia să o certe des. Mama fetelor nu îl suporta pe criminal, cu care se certase în repetate rânduri, în special după ce a lăsat-o însărcinată la vârsta de numai 14 ani pe Edina Dragoş.

     Asociația Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului se ocupă de funeralii în condiţiile în care familia Dragoş nu are posibilităţi materiale. “Asociația Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului îi anunță pe toți cei care au iubit-o pe Vivien Dragoș că priveghiul va avea loc marți, de la ora 17.00, iar îmormântarea miercuri, 16 octombrie, de la ora 15.30 la cimitirul de pe strada Rodnei. Vivien Dragoș va fi condusă miercuri pe ultimul drum, dar drumul ei e spre îngerii din Cer. Toți cei care am cunoscut-o și iubit-o, toți sătmărenii care sunt alături de familia ei în aceste momente foarte grele sunt rugați să înalțe către Bunul Dumnezeu o rugăcine pentru a o primi pe miciuța Vivien în Împărăția Sa!”, se arată într-un comunicat de presă remis de Asociația Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE