Termenul pentru finalizarea privatizării CFR Marfă, amânat

Filed under: Politic |

    Termenul pentru finalizarea privatizării CFR Marfă, scadent la jumătatea acestei luni, va fi amânat până la 20 decembrie, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Transporturilor. Proiectul prevede modificarea alineatului 2 al punctului 9 din anexa la HG 526/2013 pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni dintre Ministerul Transporturilor şi Grup Feroviar Român, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica. “Având în vedere obligaţia cumpărătorului de a notifica prompt, după semnarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, Consiliul Concurenţei şi/sau alte autorităţi de concurenţă competente cu privire la tranzacţie, conform prevederilor Legii nr.21/1996, dacă finalizarea nu a avut loc până la data de 20 decembrie 2013, contractul se desfiinţează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei”, se arată în proiectul de act normativ. În nota de fundamentare a proiectului se precizează că prin amânarea termenului se vizează asigurea parcurgerii perioadelor necesare pentru completarea de către cumpărător a documentelor depuse prin notificarea Consiliului Concurenţei şi emiterea deciziei din partea autorităţii de concurenţă, dar şi pentru formalităţile de înregistrare la Registrul Comerţului a reducerii capitalului social al CFR Marfă. În conformitate cu prevederile HG 526/2013, numărul total de acţiuni care fac obiectul vânzării, precum şi preţul pe acţiune vor fi determinate la data finalizării tranzacţiei şi de transferul activelor CFR Marfă descrise într-o anexă a Dosarului de prezentare către alte societăţi aflate în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *