Tokes surprinde din nou

Filed under: Politic |

laszlo-tokes1

Eurodeputatul Laszlo Tokes a uimit jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă pe care a susţinut-o după ce a fost reales preşedinte CNMT, când a spus că deplânge apariţia unor inscripţii şovine, citând textual două dintre acestea, una fiind “Afară cu ungurii!”, iar cealaltă extrem de vulgară.

Tokes a citat textual cele două inscripţii după ce a fost întrebat de un jurnalist ce opinie are despre constituirea Consiliului de Onoare al Ordinului “Steaua României” în vederea retragerii distincţiei ce i-a fost acordată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Laszlo Tokes a afirmat că, atunci când i-a fost decernată decoraţia, a considerat acest lucru “drept o recunoaştere a rolului Timişoarei” şi, în acelaşi timp, a rolului său, însă a spus că s-a înşelat.

“Acum văd că această recunoaştere nu a fost sinceră. Eu în 1989 m-am ridicat pe o parte împotriva comunismului, pe de altă parte împotriva asupririi naţional-comuniste, şi uite că acum sunt făcut antiromân. Eu nu sunt antiromân, dimpotrivă, am fost primul care în Parlamentul Europei am ridicat cuvântul pentru vlahii din Timoc”, a spus preşedintele CNMT.

“Mă simt jignit prin această campanie care se duce împotriva mea, dar pe undeva mă gândesc că această campanie nu pe mine mă descalifică, ci pe cei care au dat comanda, pe Ponta plagiatorul şi pe comisia pesedistă (Consiliul de onoare al Ordinului Steaua României – n.r.)”, a continuat Tokes.

“Ei fac din mine o imagine de duşman al românilor în ochii românilor, şi unii chiar cred acest lucru, dar nu eu sunt ţinta, ci comunitatea maghiară care doreşte autonomia. Vorba aia, bate păstorul şi se împrăştie turma, cum scrie în Biblie, aşa se procedează în cazul meu”, a spus şeful CNMT.

Tokes a vorbit despre “otrăvirea atmosferei antimaghiare”, dând apoi un exemplu concret, şi anume că se înmulţesc inscripţiile antimaghiare. El a spus că la Zalău, pe poarta PPMT, au apărut inscripţii şi a citat textual două dintre acestea, una fiind “Afară cu ungurii!”, iar cealaltă extrem de vulgară.

“Se duce aşa o bătălie pe fiecare cuvânt… Într-o Europă unită asta este de neînţeles”, a spus Tokes.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *