Turcia deschide tunelul care va face legătura dintre Asia şi Europa

Filed under: Externe |

tunel

Turcia a inaugurat marti un tunel de cale ferată construit pe sub Strâmtoarea Bosfor, care va face legătura între două continente, Asia şi Europa. Proiectul a necesitat de o investiţie totală de 4 miliarde de dolari, subliniază BBC.

Inaugurarea a avut loc la cea de-a 90-a aniversare a Republicii Turcia.

Primul ministru turc, Recep Tayyip Erdogan, promovează de ani buni proiectul de inginerie submarin, conceput pentru prima oară de un sultan otoman în 1860.

Construcţiile au început în 2004, dar au fost amânate de excavările arheologice.

Tunelul are o lungime totală de 13,6 kilometri, dintre care o secţiune subacvatică de 1,4 kilometri.

Proiectul poartă numele de Marmaray, ce provine de la Marea Marmara şi de la cuvântul “ray”, echivalentul în limba turcă a şinelor de cale ferată.

Guvernul turc speră ca noua legătură pe sub Bosfor să devină o rută comercială importantă, spune reporterul BBC, James Reynolds.

În teorie, ziua în care va fi posibil transportul cu trenul din Londra în Beijing prin Istanbul este tot mai aproape.

În cadrul proiectului Marmaray vor fi modernizate şi liniile de tramvai existente care fac legatătura între partea sudică a oraşului prin Strâmtoarea Bosfor.

Istanbul este unul din cele mai mari oraşe din lume, cu aproape 16 milioane de locuitori. Aproximativ două milioane de personae traversează în fiecare zi Bosforul pe cele două poduri existente, situaţie care duce deseori la ambuteiaje de amploare, conform agenţiei de presă AFP.

Noul tunel subteran este proiectat să transporte 75 de mii de oameni în fiecare oră în ambele direcţii.

“Crearea unei axe de transport între punctele estice şi vestive ale oraşului va rezolva problema” aglomerării traficului, spune primarul Istanbulului, Kadir Topbas.

Criticii proiectului patronat chiar de premierul Erdogan susţin că tunelul subteran nu reprezintă decât o ambiţie “faraonică”  a actualului lider al executivului turc, alternative mult mai eficiente fiind, în opinia lor, un al treila aeroport, un canal paralel, sau un al treilea pod peste Bosfor.

Tunelul de cale ferată, care va fi inaugurat marţi în prezenţa premierului Japoniei, Shinzo Abe, este parţial funcţional, însă autorităţile susţin că porţiunea rămasă de terminat este limitată, raportează AFP.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *