More

    Un elev a furat telefonul unei profesoare, ameninţând că se sinucide

    Conducerea Şcolii Gimnaziale “Mircea Eliade” din municipiul Satu Mare  a anunţat ieri Poliţia despre faptul că un  elev din clasa a V-a, în vârstă de 12 ani, din Satu Mare,  între  orele 09:00 – 10:00, a sustras un telefon mobil care aparţinea unei profesoare cauzând un prejudiciu în valoare de 100 lei. Până la sosirea poliţiştilor, elevul, cu ajutorul părţii tăietoare demontate din ascuţitoarea personală,  s-a zgâriat la degetul mic de la mâna stângă, ameninţând în faţa clasei că se sinucide dacă va fi anunţat părintele maternal, la care se află în plasament de 10 ani. Elevului i s-a acordat primul ajutor medical şi a fost consiliat psihologic de către consilierul psihologic al unităţii de învătământ, ulterior fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Satu Mare, Secţia UPU, pentru acordarea ajutorului de specialitate. Prejudiciul a fost recuperat şi predat părţii vătămate.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE