Un manelist celebru suspectat de consum de droguri!

Filed under: Life |

Cântăreţul Florin Salam şi componenţii trupei acestuia sunt vizaţi într-un dosar în care procurorii DIICOT îi suspectează de consum de cocaină, potrivit unor surse judiciare. Salam a fost adus luni, în jurul orei 13.30, la sediul DIICOT, pentru audieri.

Cântăreţul Florin Salam a declarat, la ieşirea de la DIICOT, că a fost audiat ca martor, după ce a fost “la un şpriţ unde s-au întâmplat mai multe prostii”, spunând însă că nu ştie ca cineva din trupa sa să consume cocaină.

Cântăreţul Florin Salam şi componenţii trupei acestuia sunt suspectaţi de consum de cocaină, fiind vizaţi într-un dosar DIICOT, unde au fost aduşi la audieri, potrivit unor surse judiciare.

La ieşirea din sediul DICOT Florin Salama a declarat că a fost audiat ca martor, după ce, în iunie – iulie, a participat la o petrecere unde “s-au întâmplat mai multe prostii”.

Întrebat de presă dacă este vorba despre consum de cocaină, Salam a răspuns “Nu ştiu, s-o fi consumat”.

Întrebat dacă vreun membru al trupei sale a consumat acest drog. Florin Salam a spus că nu ştie, dar dacă ar fi aşa, el ar face “curăţenie în trupă”, fără să-i facă rău respectivului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *