Un personaj din “Familia Simpson” va muri în actualul sezon al serialului

Filed under: Life |

simpson

Un personaj din serialul animat “Familia Simpson” va muri în actualul sezon – al 25-lea – al acestei producţii TV, a anunţat unul dintre producătorii show-ului. Al Jean, producător executiv al serialului “Familia Simpson”, a oferit câteva indicii importante despre ceea ce urmează să se petreacă în cel de-al 25-lea sezon al acestei producţii, într-o conferinţă de presă. Unul dintre aceste indicii constă în faptul că producătorii serialului intenţionează “să ucidă” unul dintre personajele care apare cu regularitate în “Familia Simpson”, citat de site-ul revistei Variety. “Lucrăm în prezent la un scenariu în care un personaj va muri”, a declarat Al Jean. “Pot să vă ofer şi un indiciu: actorul care interpretează acel personaj a câştigat un Emmy jucând acel personaj, dar nu vă voi spune despre cine e vorba”, a adăugat acesta. Indiciul oferit de Al Jean nu este însă de prea mare ajutor întrucât mulţi actori din distribuţia serialului “Familia Simpson”, inclusiv cei care asigură vocile personajelor principale – Homer (Dan Castellaneta), Marge, (Julie Kavner), Bart (Nancy Cartwright) şi Lisa (Yeardley Smith) – au câştigat un premiu Emmy. Chiar şi Anne Hathaway şi Kelsey Grammer au câştigat câte un premiu Emmy pentru apariţiile lor în acest serial în calitate de invitaţi speciali. “Familia Simpson” a prezentat moartea îngrozitoare a personajului Maude Flanders, soţia vecinului încrezut Ned, în sezonul al 11-lea, care a căzut pe pista unui circuit pentru maşini de curse. Recent, personajul Fat Tony a fost ucis în sezonul al 22-lea. Al Jean a anunţat, totodată, că Guillermo del Toro este implicat în producţia tradiţionalului episod “Treehouse of Horror”, difuzat în fiecare an în acest serial, pe 6 octombrie, iar actorii Zach Galifianakis şi Elisabeth Moss vor asigura vocile unor personaje care vor apărea în actualul sezon. “Familia Simpson”, un show creat de Matt Groening, a câştigat 27 de premii Emmy şi este cel mai longeviv serial de desene animate difuzat în prime time în SUA. De la lansarea lui, în 1989, “Familia Simpson” a avut o serie de invitaţi speciali, precum Paul McCartney şi Elizabeth Taylor, care şi-au împrumutat vocea unor personaje din serial. Protagoniştii producţiei sunt Homer Simpson, un tată de familie leneş, dar inventiv, Marge Simpson, soţia lui Homer şi o mamă grijulie, şi copiii Bart, Lisa şi Maggie. Cei cinci locuiesc în oraşul Springfield, care este, de fapt, o reproducere la scară mai mică a întregii societăţi americane. Realizatorii serialului nu s-au ferit, de-a lungul timpului, să abordeze teme delicate, precum discriminarea, rasismul, religia şi politica internaţională. Serialul “Familia Simpson” a introdus expresia “D’oh!” în Oxford English Dictionary, iar membrii îndrăgitei familii au o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *