More

    Viceprimarul Zalăului renunță la AGA în care Primăria este acționar

    Unul din cei doi viceprimari ai Primăriei Municipiului Zalău, Daniela Coţa, consilier local din partea PSD Sălaj și președintele organizației de femei a PSD Sălaj, a anunţat că renunţă la mandatul de reprezentant al Consiliului Local în adunările generale aparținând SC Citadin, Uzina Electrică şi Transurbis, la care Primăria Zalău este acţionar.

    În ședința de luni, 28 octombrie, consilierii vor desemna un nou membru din partea Primăriei pentru a face parte din AGA.

    Demersul viceprimarului Daniela Coța vine la scurt timp după ce primarul Radu Căpîlnaşiu şi celălalt viceprimar, Fazakas Nicolae, au renunţat și ei la mandatele lor de reprezentanţi ai Consiliului Local în adunările generale ale acţionarilor la societăţile la care municipalitatea este acţionar ori asociat. Astfel, locul primarului Căpîlnaşiu în AGA la Compania de Apă Someş şi la E-Star Distriterm a fost luat de Radu Nistorescu, managerul public al Zalăului, iar viceprimarul Nicolae Fazakas a fost înlocuit de consilierul UDMR Sălaj, Lakatos Alexandru, în AGA la Transurbis.

    Iulian Duma

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE