Vizita premierului Ponta în SUA, un pas important în câștigarea independenței energetice

Filed under: Politic |

ponta

Vizita premierului Victor Ponta in SUA este realmente un succes. Discuțiile cu vicepreședintele american, Joe Biden, întâlnirile cu marile companii americane, reprezintă o reafirmare a relațiilor speciale politice și comerciale dintre cele două țări, ceea ce întărește pe viitor parteneriatul strategic dintre România și SUA. Nu întâmplător aceste contacte la nivel înalt româno-americane au precedat demararea lucrărilor la scutul antiracheta de la Deveselu (judetul Dolj), care vor avea loc luni, 28 octombrie a.c. 

Dincolo de semnalele politice transmise atât de oficialii români, cât și cei de la Casa Albă, care, la unison, au vorbit despre interconectarea întereselor celor două țări, esențiale au fost semnalele economice transmise, în urma convorbirilor avute de Victor Ponta cu marile companii energetice din SUA. Premierul a declarat răspicat că Guvernul va continua exploatările resurselor naturale are țării, o componentă obligatorie, existentă în strategia economică pe termen mediu și lung. Cu alte cuvinte, țara noastră face un pas extrem de important în privința asigurării independenței energetice. Iar vizita in SUA, reprezintă o garanție că Washingtonul ne ajută în obținerea acestei necesare libertăți față de importurile rusești.
Experiența europeană a ultimilor ani ne-a demonstrat că zidul Berlinului nu a căzut decât politic, iar din punct de vedere economic, o mare parte din țările din Est, sunt, în continuare, subjugate intereselor economice ale Rusiei. Putem observa cu ochiul liber ce înseamnă în Republica Moldova dependența de resursele Moscovei: șantaj, amenințări, prețuri exorbitante la importul de energie.
Drept consecință, avem nevoie de exploatarea propriilor resurse naturale, o condiție esențială pentru o dezvoltare durabilă. Iar participarea companiilor americane ( dincolo de câștigurile materiale obținute de acestea), la explorări și exploatări, poate aduce țării noastre un statut de putere regională, exportatoare de energie în țările vecine.
Interesant este faptul că, direct de la Washington, Victor Ponta a anunțat că în 2014 va avea o întâlnire cu oficialii ruși la Moscova. Un fapt de diplomație inteligentă, tocmai pentru a încerca să liniștească temerile Rusiei legate de începerea lucrărilor scutului antirachetă de la Deveselu, dar și pentru a preîntâmpina o puternică susținere, pe diferite canale a manifestațiilor din țara noastră împotriva exploatării gazelor de șist.
Drept consecință, putem spune că vizita lui Victor Ponta în Statele Unite ale Americii se află în graficul unui război diplomatic și economic fără precedent dus de țara noastră în direcția câștigării independenței energetice, o consecință esențială pentru dezvoltarea României pe termen lung.

Marius Oproiu

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *