Abandonul familial, principala cauză a violenţei domestice

Filed under: Locale |

dezbatere

În sala de şedinţe a Consiliului Local Satu Mare s-a desfăşurat ieri o masă rotundă cu tema “Bune practici în intervenţia asupra fenomenului violenţei în familie”, organizată de Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) Satu Mare, cu ocazia începerii campaniei pentru susţinerea femeilor agresate în familie. La eveniment au participat primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, directorul SPAS, Doina Văsuţ, directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare, Eugenia Ardelean, comisarul Simona Săndulescu din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare, directorul Poliţiei Locale, Ioan Precup, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare, Camelia Lucuţ, alţi membri ai Reţelei locale de acţiune împotriva violenţei în familie şi invitatele speciale de la Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii din Târgu Mureş, managerul Ionela Horga şi directorul executiv Elena Micheu. În acest an la IPJ Satu Mare au fost înregistrate peste 200 de cazuri de violenţă domestică.

Peste 200 de cazuri de agresiuni familiale
Creşterea gradului de conştientizare a importanţei schimbării atitudinii şi a comportamentului în rândul oamenilor este esenţială pentru a preveni şi a reduce violenţa împotriva femeii. Ca în fiecare an, Reţeaua locală de acţiune împotriva violenţei în familie desfăşoară în perioada 22.11- 06.12.2013 o campanie pentru a marca Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeii. Prin activităţile organizate în cadrul campaniei se doreşte informarea femeilor, dar şi comunitatea în general cu privire la legislaţia existentă, care protejează victimele. Cu această ocazie primarul Dorel Coica a declarat că speră ca prin aceste acţiuni să fie eliminat acest neajuns. Tot în cadrul mesei rotunde s-a mai arătat faptul că în acest an la IJP Satu Mare au fost reclamate 200 de cazuri de violenţă domestică, dintre care 158 în ceea ce priveşte abandonul de familie. La rândul lor, Ionela Horga şi Elena Micheu au prezentat modelul de intervenţie implementat la Târgu Mureş, care promovează dreptul femeilor şi bărbaţilor la o viaţă fără violenţă legată de gen şi la o îmbătrânire sănătoasă şi lentă.

Marş împotriva violenţei intrafamiliale
Acţiunile din cadrul campaniei vor continua azi în cadrul emisiunii Talk-Show cu Valeriu Ioan de la Nord Vest TV, unde va fi prezentat un documentar pe tema violenţei în familie. După care, luni, începând cu ora 14.00, va avea loc un marş pe traseul Pasajul Corneliu Coposu- Piaţa Libertăţii şi întoarcerea în spaţiul din Piaţa Corneliu Coposu pentru După masă de veghe, acţiune în cadrul căreia trecătorii vot putea lectura câteva poveşti expuse pe siluetele Martorelor tăcute, şi se vor informa cu privire la serviciile existente în Satu Mare cum să acţioneze în cazul în care sunt martori sau victime ale violenţei în familie. La eveniment vor participa reprezentanţi ai autorităţilor, membrii Reţelei locale, elevi, actori din cadrul Teatrului de Nord. În data de 29 noiembrie în Sala de Conferinţe a Organizaţiei Caritas, de pe str. Luko Bela nr.15, se va desfăşura un workshop pentru asistenţii sociali din cadrul instituţiilor şi ONG-urilor din judeţ cu tema “Intervenţii eficiente pentru protejarea victimelor violenţei în familie”, susţinut de psihoterapeutul Sorina Bumbuluţ. Iar în data de 4 decembrie la Penitenciarul Satu Mare va avea loc o acţiune cu un grup de deţinuţi cu scopul conştientizării consecinţelor negative ale violenţei în familie.

Sprijin pentru victimele violenţelor domestice
Femeile sau copiii, victimele unor violenţe intrafamiliale, se pot adresa anumitor organizaţii care pot acorda sprijin. Refugiile oferă protecţia în caz de urgenţă şi adăpost temporar, sfaturi, informaţii şi o serie de alte servicii pentru femeile şi copiii care fug de violenţă. La Poliţie, violenţa domestică reprezintă un domeniu care este considerat de oamenii legii ca fiind o problemă gravă, unde vor găsi atât înţelegere cât şi ajutor şi sfaturi practice. În ceea ce îl priveşte pe agresor, o persoană care se comportă violent alege în mod conştient şi intenţionat şi repetat să folosească violenţa, iar responsabilitatea acestor fapte de violenţă sunt 100% a celor care le comit, s-a mai arătat în cadrul discuţiilor purtate cu această ocazie. Pentru cei care se află în situaţii dificile, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pune la dispoziţia victimelor şi a oricăror persoane un număr de telefon gratuit intitulat Telefonul Copilului – 0261983.

Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *