Aheii lor şi Troia noastră

Filed under: Editorial |

În plină tornadă politică, în care trioul Băsescu – Ponta – Antonescu scoate din rastel toate armele înaintea unui an cu dublă miză electorală, atenţia naţiunii se mută, pentru câteva zile, pe axa fotbalului: Atena – Bucureşti. Mai exact, în două „temple” obişnuite cu imnul Ligii Campionilor: stadionul „Giorgios Karaiskakis” (gazda tradiţională a campioanei Greciei, Olympiakos Pireu) şi „Arena Naţională” (care, de la inaugurare, a găzduit meciurile europene a două campioane, Steaua şi Oţelul Galaţi). Miza este uriaşă: calificarea la Campionatul Mondial din Brazilia, ediţia 2014. Vineri, 15 noiembrie, bătălia se va da sub Acropole, într-un oraş încărcat de istorie. Patru zile mai târziu, confruntarea decisivă va avea loc la Bucureşti. Sunt cele mai intense zile ale fotbalului românesc din ultimii 12 ani. Ultimul duel cu o asemenea miză a avut loc în noiembrie 2001, când o soartă nefericită şi o tactică neinspirată au rupt excepţionala serie a participărilor româneşti la Cupa Mondială: 1990 (în Italia) – 1994 (în SUA) – 1998 (în Franţa). Atunci, în toamna plumburie a anului 2001, România celor 20 de milioane de locuitori a fost eliminată, după 1-2 la Ljubljana şi 1-1 la Bucureşti, de o ţară cu o populaţie de zece ori mai mică: Slovenia.

Grecia nu are 20 de milioane de locuitori, dar nici două milioane. Are 11 milioane şi o istorie cât tot restul Europei la un loc, plus o economie paralizată de criză şi de potlogării tipic balcanice. Cum pe terenul de fotbal nu joacă însă nici populaţia, nici istoria şi nici produsul intern brut (celebrul PIB care descrie nivelul de trai al unei naţiuni), calculele calificării se fac în funcţie de cei 22+6 jucători care se vor înfrunta pe gazon. Unii spun că Grecia e marea favorită. Există şi voci care indică ferm: România va merge la Mondiale. Casele de pariuri înclină uşor spre eleni, însă cotele dansează în jurul unui evident echilibru. Contează, probabil, rezultatele din ultimii zece ani – exact anii de derută ai naţionalei române. În acest interval, Grecia a câştigat un titlu european (în 2004) şi a fost o prezenţă aproape permanentă la turneele finale: Europenele din 2004 – 2008 – 2012, plus Mondialul din 2010. Mai contează, probabil, şi experienţele anterioare în materie de baraj. România încă nu şi-a vindecat trauma acelei duble nefericite cu Slovenia, din 2001. În schimb, Grecia s-a calificat la Campionatul Mondial din 2010 (găzduit de Africa de Sud) graţie unei duble tipice stilului său economicos şi organizat: 0-0 la Atena, 1-0 la Kiev.

Este amănuntul care poate fi cheia calificării: într-o dublă decisivă cu ofensiva echipă a Ucrainei, Grecia n-a primit niciun gol! Mai mult: după 0-0 acasă, când ucrainenii pregăteau deja şampania, grecii au dat lovitura în deplasare. Se întâmpla pe 14 şi 18 noiembrie 2009.
Acum, calendarul pare tras la indigo: 15 şi 19 noiembrie, primul meci tot la Atena. Paralela trebuie să se rupă aici! Dar pentru asta e nevoie ca Piţurcă şi “gladiatorii” săi să înţeleagă că la Atena trebuie să jucăm la victorie, pentru că un 0-0 poate fi calul de lemn al bătrânilor ahei, strecurat viclean în cetatea Troiei noastre…

Grigore Cartianu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *