Ambulanţă psihiatrică înfiinţată în Satu Mare

Filed under: Locale |

ambulanta

Prin intermediul unui proiect transfrontalier, la nivelul judeţului Satu Mare se va înfiinţa un centru mobil virtual de psihiatri pentru a acţiona în situaţiile de criză şi în urgenţele psihiatrice. Anunţul a fost făcut ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de către coordonatorul Centrului de sănătate mintală din Satu Mare, Krisztian Tallian. La eveniment au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, managerul Spitalului Judeţean, Adrian Marc, directorul medical al Spitalului Judeţean, Paula Mare, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Judeţean, Gabriela Opriş, respectiv invitaţi din ţările partenere, Ungaria şi Ucraina. Valoarea totală a proiectului este de 339.426 euro, din care 90.035 euro îi revin judeţului Satu Mare.

Intervenţie alături de Poliţie, Pompieri şi Ambulanţă
Obiectivul specific al proiectului este de a crea un centru mobil virtual de psihiatri şi alte ajutoare şi să îl doteze cu maşini şi vehicule pentru a putea acţiona tranfrontalier şi local în situaţii de criză şi urgenţă psihiatrică. Krisztian Tallian – coordonatorul Centrului de sănătate mintală din Satu Mare şi coordonator profesional în cadrul proiectului transfrontalier, susţine că un număr de 13 medici şi asistenţi din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă vor fi pregătiţi pentru a interveni conform unui protocol de intervenţie, alături de Poliţie, Pompieri şi Ambulanţă. “Proiectul porneşte de la situaţia existentă la ora actuală, în care în cele trei regiuni din România, Ucraina şi Ungaria nu există servicii de intervenţie mobilă în cazul în care aceste intervenţii se impun. Este vorba despre situaţii deocamdată ipotetice, din fericire, în care un dezastru, o calamitate sau un accident de proporţii ar putea să producă nişte victime din punct de vedere al afectării psihologice, psihiatrice a populaţiei. Scopul acestui proiect ar fi să punem la punct o reţea de psihiatri, de specialişti, care să intervină în aceste situaţii în cele trei regiuni menţionate. În caz de calamitate, prin relaţia pe care vrem să o construim cu Poliţia, Pompierii şi Ambulanţa vom fi anunţaţi şi vom interveni cu o echipă mobilă formată dintr-un psihiatru, un psiholog, un asistent de psihiatrie, asistent social, deci toţi acei profesionişti care pot ajuta persoanele aflate în astfel de situaţii de natură psihologică”, a declarat Krisztian Tallian.

Sănătatea, o prioritate pentru CJ
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a declarat că sănătatea rămâne un domeniu prioritar pentru judeţul Satu Mare, arătând că în ultimii trei ani de când spitalele au intrat în subordinea forului judeţean s-a înregistrat o evoluţie pozitivă a sistemului medical faţă de cele patru decenii în care unităţile spitaliceşti au fost conduse de la Bucureşti. “Unul dintre punctele noastre esenţiale când stabilim acum axele şi pe POR şi proiectele transfrontaliere în relaţia cu Ungaria şi, bineînţeles, cu celelalte ţări, o componentă importantă pentru noi, pentru judeţ, este sănătatea. Vom menţine în continuare această axă. Trebuie să vă spun că partea maghiară a avut nişte reţineri din acest punct de vedere, pentru că fiecare ţară este cu specificul ei de organizare. Dacă dincolo, în Ungaria, guvernul maghiar a preluat atribuţiile în domeniul sănătăţii, la noi, în România, Consiliul Judeţean primeşte tot mai multe atribuţii în domeniul sănătăţii, spitalele intrând în subordinea Consiliului Judeţean. Legat de acest proiect, mi se pare o idee interesantă cu acest centru mobil virtual, prin care se face această intervenţie rapidă în caz de necesitate, în caz de nevoi, şi printre beneficiile directe se numără şi un autovehicul. O să avem o reţea IT şi, bineînţeles, dotările care sunt necesare. Sigur, nu sunt suficiente, dar este un prim pas. Dacă e să privim ce s-a întâmplat în sănătate în ultimii trei ani de când este în subordinea judeţului, comparând cu ceilalţi 40 de ani, eu cred că efectele descentralizării se văd clar şi sunt pozitive. Trebuie să continuăm pe această linie”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef.

Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *