Antrenor cu CV pentru Oţelul

Filed under: Sport |

Oţelul Galaţi a rezolvat problema antrenorului principal al echipei după despărţirea de Ionuţ Badea. Ieri a sosit în România tehnicianul german Ewald Lienen. Ultima dată antrenor la AEK Atena, Lienen a sosit pe aeroportul Otopeni, unde a fost aşteptat de directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Narcis Răducan, şi urmează să semneze un contract cu fosta campioană. Aducerea lui Lienen reprezintă o adevărată lovitură dată de Oţelul, CV-ul tehnicianului german fiind unul impresionant. În vârstă de 59 de ani, Ewald Lienen este un tehnician cu o vastă experienţă, în Bundesliga şi nu numai. În cei peste 20 de ani de carieră, Lienen a antrenat echipe cu nume din Germania, dar şi din Europa. Printre acestea se numără MSV Duisburg, Fc Koln, Hannover 96, Borussia Monchengladbach, TSV Munchen, Panionios, Olympiacos Pireu, AEK Atena sau Arminia Bielefeld. Oţelul Galaţi s-a despărţit de Ionuţ Badea în urmă cu o etapă, după înfrângerea suferită în faţa Săgeţii Năvodari, scor 1-2. Gălăţenii au mai disputat de atunci două partide, una în Cupa României şi cealaltă în Liga 1, echipa fiind condusă în aceste dispute de interimarul Constantin Schumacher.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *