More

    APM verifică în teren obiective autorizate din punct de vedere al protecţiei mediului

    Angajații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Satu Mare evaluează impactul activităţilor economice asupra mediului prin vizite de lucru trimestriale la cele mai importante obiective autorizate din punct de vedere al protecţiei mediului. O primă vizită de lucru a avut loc în cursul zilei de vineri la trei obiective importante. Primul dintre acestea a fost Parcul fotovoltaic dintre localitatea Ciuperceni şi oraşul Livada unde specialiştii APM, însoţiţi de directorul Elisabeta Bekessy, au avut posibilitatea de a cunoaşte modul în care energia solară captată de panourile fotovoltaice în număr de 230.700 poate asigura, în perspectivă, necesarul de energie electrică pentru consumatorii locali. Tabăra ecologică de la Tarna Mare a fost următorul obiectiv vizitat, care se află în curs de realizare prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România, unde angajaţii APM s-au alăturat elevilor şi au plantat puieţi de mesteacăn şi molid lângă prima căsuţă din Pet-uri realizată conform proiectului. Pentru construirea primei căsuțe, un număr de 3.000 de flacoane de plastic au fost umplute cu nisip de către elevii care au participat și la lucrările de execuție a căsuței. A treia locație a fost lacul Călinești, unde administratorul Mihai Schita a prezentat proiectul Ferma de creștere a șalăului în policultură și proiectul în curs de implementare: ”Amenajarea unui ponton pentru activități recreaționale pe luciul de apă a lacului Călinești”.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE