Aproape jumătate dintre generalii Armatei au fost scoşi la pensie

Filed under: Politic |

w7xrvgw4

41 de generali şi contraamirali ai Armatei Române au ieşit la pensie, ca efect al modificării Legii privind statutul cadrelor militare, care a scăzut vârsta de pensionare a generalilor sub 60 de ani, între 56 şi 59 de ani, în funcţie de numărul de stele deţinut în grad. Astfel, numărul de generali ai Armatei s-a redus aproape la jumătate. Deşi unii dintre ei au cerut prelungirea menţinerii în activitate, aşa cum prevede legea, ministrul Apărării Mircea Duşa a refuzat să acorde vreo prelungire, au explicat pentru gândul oficiali din Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Preşedintele Traian Băsescu nu a fost de acord cu această modificare legislativă, el retrimiţând legea la reexaminare în Parlament, iar PDL a atacat la Curtea Constituţională legea. Judecătorii au constatat însă că modificările respective sunt în acord cu Constituţia, iar parlamentarii au menţinut prevederile, astfel că Băsescu a fost obligat să promulge modificările legii 85/2005. Concesia obţinută în Parlament a fost ca modificările respective să se aplice doar la nivelul MApN şi Ministerului Afacerilor Interne, nu şi la serviciile secrete.

La vremea respectivă, Băsescu a arătat că 41 de generali ai Armatei vor ieşi la pensie, adică aproape 50% din total, lucru care ar crea instabilitate în Armata Română şi care ar deranja partenerii NATO. Conform preşedintelui, Armata are peste 90 de generali. Dintotdeauna însă s-a pus problema că Armata Română are prea mulţi generali şi că nu este organizată după standardele moderne ale NATO.

Oficiali ai MApN au declarat însă pentru gândul că acest val de pensionări nu afectează activitatea Armatei: “Oamenii sunt la vârsta pensionării, conform modificărilor legii 85. Ei au avut dreptul să ceară prelungirea activităţii, însă ministrul Duşa nu a aprobat nicio cerere. Nu este niciun efect negativ, nu se termină Armata cu cei 41 de generali”.

Cei 41 de pensionari: şefii Forţelor Aeriene, Navale, cel al Informaţiilor Militare

Traian Băsescu a semnat joi decretele de înaintare în grad, o dată cu trecerea în rezervă, sau simpla trecere în rezervă a celor 41 de generali cu vârste cuprinse între 56 şi 59 de ani, afectaţi de noua lege.

Figurile cele mai marcante care au ieşit la pensie sunt generalul-locotenent cu 3 stele Fănică Cârnu, comandantul Forţelor Aeriene Române (înaintat în grad la general cu 4 stele), viceamiralul cu 3 stele Aurel Popa, comandantul Forţelor Navale (înaintat în grad la amiral cu patru stele), generalul-maior cu 2 stele Dan Plăviţu, şeful Direcţiei Informaţii Militare din Direcţia Generală de Informaţii a Apărării (înaintat în grad la general-locotenent cu 3 stele), generalul-locotenent cu trei stele Teodor Frunzeti, rectorul Universităţii Naţionale de Apărare şi fost şef al Forţelor Terestre (înaintat în grad la general cu 4 stele), generalul-maior cu 2 stele Nicolaie-Vladimir Dohotariu, comandantul Diviziei 1 Infanterie “Dacica”, generalul-maior cu 2 stele Virgil Ristea, reprezentantul Statului Major General la Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa.

Au mai ieşit la pensie:

generalul-locotenent cu 3 stele Dan Ghica-Radu, locţiitorul şefului Statului Major General (înaintat în grad la general cu 4 stele).
 generalul-locotenent cu 3 stele Valeriu Nicuţ, locţiitorul şefului pentru Operaţii şi Instrucţie din Statul Major General (înaintat în grad la general cu 4 stele).
 generalul-maior – cu 2 stele Viorel Angelescu, locţiitorul şefului Departamentului pentru Politica de Apărare şi Planificare din MApn şi fost şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei (înaintat în grad la general-locotenent cu 3 stele).
 generalul-maior cu 2 stele Virgil Bălăceanu, şeful Direcţiei Cooperare Internaţională în Domeniul Apărării din MApN (înaintat în gradul de general-locotenent cu 3 stele).
 generalul-maior cu 2 stele Avram Cătănici, director al Statului Major General (înaintat în gradul de general-locotenent cu 3 stele).
 generalul-maior cu 2 stele Maria Lupu, şefa Direcţiei financiar-contabile din MApN (înaintată în gradul de general-locotenent cu 3 stele).
 generalul-maior cu 2 stele Valentin Petre, şeful Direcţiei Logistică a Statului Major General (înaintat în gradul de general-locotenent cu 3 stele).
 generalul-maior cu 2 stele Dumitru Seserman, şeful Direcţiei de Management şi Resurse Umane din MApN (înaintat în gradul de general-locotenent cu 3 stele).
 contraamiralul cu 2 stele Niculae Vâlsan, locţiitorul şefului Direcţiei Resurse din Statul Major General (înaintat în gradul de viceamiral cu 3 stele).
 generalul de brigadă cu o stea Liviu Scrieciu, fost locţiitor al comandantului de la Comandamentul Logistic Întrunit (înaintat în gradul de general-maior cu 2 stele).
 generalul de brigadă cu o stea Ion Cerăceanu, şeful Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii din Statul Major General (înaintat în gradul de general-maior cu 2 stele).
 generalul de brigadă cu o stea Ion Coşcodaru, şeful Direcţiei planificare strategică din Statul Major General (înaintat în gradul de general-maior cu 2 stele).
 generalul de brigadă cu o stea Mihai Ciungu, şeful Instrucţiei şi Doctrinei în Statul Major al Forţelor Terestre (înaintat în gradul de general-maior cu 2 stele).
 generalul de brigadă cu o stea Marian Macri, directorul Institutului Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială (înaintat în gradul de general-maior cu 2 stele).
 generalul de brigadă cu o stea Gheorghe Motoc, şeful Direcţiei structuri şi planificarea înzestrării din Statul Major General (înaintat în gradul de general-maior cu 2 stele).
 generalul de brigadă cu o stea Mihai-Marius Mureşan, şeful Direcţiei medicale din MApN (înaintat în gradul de general-maior cu 2 stele).
 generalul de brigadă cu o stea Maricel Popa, şeful Direcţiei Audit intern din MApN (înaintat în gradul de general-maior cu 2 stele).
 generalul de brigadă cu o stea Mihai-Silviu Popescu, şeful Direcţiei Resurse a Forţelor Terestre (înaintat în gradul de general-maior cu 2 stele).
 generalul de brigadă cu o stea Costel Tătaru, şeful Direcţiei Resurse din Forţele Aeriene (înaintat în gradul de general-maior cu 2 stele).
 generalul de brigadă cu o stea Haralambie Oprea, locţiitorul şefului Direcţiei Logisitică a Statulului Major General (înaintat în gradul de general-maior cu 2 stele).
 generalul de flotilă aeriană cu o stea Florian Răpan, şeful Direcţiei instrucţie şi doctrină din Statul Major General (înaintat în gradul de general-maior cu două stele).
 generalul de flotilă aeriană cu o stea Liviu Burhală, fostul şef al Şcolii de aplicaţii aeriene de la Boboc (înaintat în gradul de general-maior cu 2 stele).
 contraamiralul de flotilă cu o stea Corneliu Bocai, şeful Instrucţiei şi Doctrinei din Statul Major al Forţelor Navale (înaintat în gradul de contraamiral cu 2 stele).
• contraamiralul de flotilă cu o stea Petruş-Dan Popescu (înaintat în gradul de contraamiral cu 2 stele).
 generalul-maior cu 2 stele Tudor Munteanu, fost locţiitor al şefului Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul din MApN.
 generalul-maior cu 2 stele Stănuţ-Constantin Tucan, directorul general al Direcţiei Generale a Rezervelor Statului.
 contraamiralul de flotilă cu o stea Ion Dumitraşcu.
 generalul de brigadă cu o stea Vasile Hermeneanu, comandantul Brigăzii 9 Mecanizate „Mărăşeşti”.
 generalul de brigadă cu o stea Ioan Mureşan, comandantul Garnizoanei Dej.
 generalul de brigadă cu o stea Gheorghe Simina, comandantul Brigăzii 18 Infanterie Banat.
 generalul de brigadă cu o stea Mihai Tofan, locţiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie “Getica”.
 generalul de brigadă cu o stea Emil Tudosie, locţiitorul comandantului Diviziei 1 Infanterie “Dacica”.
 generalul de brigadă cu o stea Gheorghe-Ion Vătămanu-Coanta, comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” şi şeful garnizoanei Miercurea Ciuc.
• generalul de brigadă cu o stea Mircea Vladu, comandantul Brigăzii 10 Geniu “Dunărea de Jos” şi al garnizoanei Brăila.
 contraamiralul de flotilă cu o stea Sorin Learschi, comandantul Flotilei de fregate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *