Autorităţile pun capăt micului trafic cu Ucraina

Filed under: Locale |

Vama-Halmeu

Micul trafic cu produse aduse din Ucraina va deveni o simplă amintire până la sfârşitul anului. După ce au limitat continuu cantitatea de ţigări şi de alcool care poate fi introdusă legal în ţară, acum autorităţile au extins limitările şi asupra carburanţilor, uleiului de floarea soarelui, zahărului rafinat, a făinii şi tărâţelor, a fructelor şi legumelor proaspete, respectiv a florilor şi plantelor de ornament. De asemenea, a fost strict reglementată şi problema trecerilor ocazionale. Dacă până acum puteau trece în Ucraina inclusiv de mai multe ori într-o singură zi aducând în ţară diverse produse, în cantităţile permise de lege, începând din 15 noiembrie, sătmărenii vor putea să facă acelaşi lucru doar o singură dată pe săptămână. La fiecare drum, sătmărenii vor putea intoduce în ţară două pachete de ţigări, un litru de băutură alcoolică, un litru de ulei, câte un kilogram de făină şi de zahăr şi un rezervor plin de combustibil. Noua reglementare vamală va pune capăt micului trafic cu Ucraina derulat de locuitorii din zona de frontieră.

Micul trafic, tot mai subţire de la an la an
Micul trafic cu Ucraina prin Vama Halmeu a fost afectat de restricţiile impuse de-a lungul timpului în privinţa produselor accizabile. Dacă în urmă cu cinci-şase ani cei care aduceau două-trei cartuşe de ţigări erau consideraţi fraieri, acum cantitatea maximă de ţigări care poate fi introdusă în ţară este de două pachete. Din această cauză, sute de sătmăreni s-au lăsat de micul trafic, care începuse să devină nerentabil. Cei care n-au renunţat la această ocupaţie încercau să introducă în ţară cantităţi mai mari de ţigări decât cele permise de lege. În cazul în care erau prinşi riscau cel mult să fie amendaţi. Includerea contrabandei cu ţigări în categoria infracţiunilor a constituit o altă lovitură dură dată micului trafic în Ucraina. Scăderea traficului poate fi observată cu ochiul liber în Vama Halmeu. Dacă mai demult se formau cozi kilometrice la intrarea în ţară, acum autoturismele vin atât de rar încât nu se mai formează cozi absolut deloc.

Urmează lovitura de graţie
În pofida condiţiilor tot mai grele, câteva zeci de sătmăreni au continuat această activitate, în special cei care locuiesc în zona de frontieră. Pentru a se menţine în limitele rentabilităţii, aceştia au început să aducă în ţară cantităţi tot mai mari de combustibili şi de alimente, ale căror preţuri sunt mult mai scăzute în ţara vecină. Noile reglementări vamale vor da lovitura de graţie acestor ultimi sătmăreni care se mai ocupă cu micul trafic în Ucraina. “Începând cu data de 15 noiembrie 2013, la frontierele externe ale comunităţii europene (Serbia, Ucraina şi Republica Moldova), se vor aplica instrucţiuni speciale pentru următoarele categorii de bunuri introduse de către călători, pe teritoriul României, în bagajele personale: produse din tutun, băuturi alcoolice, carburant, flori şi plante de ornament, ulei de floarea soarelui, zahăr rafinat, făină, tărâţe, fructe şi legume proaspete. Aceste bunuri pot fi introduse în România în anumite limite cantitative, prevăzute de legislaţia în vigoare şi afişate la biroul vamal, introducerea lor fiind permisă doar o dată la şapte zile de la ultima declarare scrisă. Cantităţile care depăşesc limitele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru aceste categorii de bunuri sunt considerate importuri de bunuri cu caracter comercial ce poate fi efectuat numai cu respectarea reglementărilor vamale şi fiscale în vigoare. Aceste instrucţiuni se vor aplica în fază pilot începând cu data de 1 noiembrie 2013 la Biroul Vamal Sighet”, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul Direcţiei Generale a Vămilor.

Un drum de Ucraina pe săptămână
Potrivit celor declarate de şeful Biroului Vamal Halmeu, Mihai Chiş, sătmărenii vor putea intra în ţară din Ucraina cu cel mult două pachete de ţigări, un litru de băutură alcoolică, un litru de ulei de floarea soarelui, respectiv câte un kilogram de zahăr sau făină. În privinţa combustibililor, autorităţile vamale vor stabili o cantitate standard luând ca etalon plinul unui rezervor de autoturism. Există posibilitatea ca până la intrarea în vigoare a noii reglementări cantităţile maxime la anumite categorii de mărfuri să fie modificate. Cantităţile care depăşesc limitele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru aceste categorii de bunuri sunt considerate importuri de bunuri cu caracter comercial, ce poate fi efectuat numai cu respectarea reglementărilor vamale şi fiscale în vigoare. De asemenea, călătorii vor trebui să declare în scris bunurile conţinute în bagajele personale prin completarea “Declaraţiei de bunuri fără caracter comercial”, care va fi pusă la dispoziţie gratuit de birourile vamale. Declaraţiile vor fi introduse într-o bază de date, astfel încât sătmărenii nu vor mai putea să aducă în ţară astfel de produse decât peste şapte zile de la depunerea declaraţiei anterioare. Noile reglementări au început să fie aplicate de la începutul lunii la Biroul Vamal Sighet, stârnind nemulţumirea persoanelor care îşi câştigă existenţa de pe urma micului trafic cu Ucraina.

Noile reglementări vamale vor da lovitura de graţie micului trafic cu Ucraina. Prin aceste măsuri, autorităţile române vor să stopeze valorificarea produselor aduse din Ucraina, Serbia şi Republica Moldova, care prin valorificarea lor pe piaţa neagră conduc la evaziune fiscală şi, indirect, la afectarea producţiei interne de astfel de mărfuri.

Szasz Lorand

One Response to Autorităţile pun capăt micului trafic cu Ucraina

  1. Eu zic sa se interzica traversarea granitei de tot, sa se dea numai 1 ora de program TV si aia in care Ponta sa ne spuna marile sale realizari, si in rest ciocu mic si joc de glezna la coada la plata taxelor.

    Bogdan
    07/11/2013 at 14:25
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *