Baschet feminin / Miercuri la Târgovişte, vineri la Galaţi

Filed under: Sport |

baschet

Ieri(n.r. luni), la sala LPS, a avut loc tradiţionala conferinţă de presă a secţiei de baschet de la CSM. Pe lângă antrenorul Petru Eleş şi preşedintele Florin Mureşan, a fost prezentă şi Bianca Voica.

Astăzi, baschetbalistele pornesc la drum, miercuri urmând să joace la Târgovişte de la ora 19.30 şi vineri la Galaţi, de la ora 18.00. Se anunţă un duel interesant între fostul antrenor al echipei sătmărene, Dan Fleşeriu, şi Petru Eleş, cei doi fiind trei ani împreună pe banca echipei sătmărene. „Clar, Târgovişte porneşte ca favorită. Din păcate în aceste zile nu prea ne-am putut antrena. Bianca Voica, Anita Nagy şi Cristiana Cutaş au avut probleme de sănătate, iar cele patru junioare au fost reţinute la echipa de junioare care va avea turneu în curând“, a spus Petru Eleş. Meciul de la Târgovişte va fi arbitrat de Adrian Habor din Tg. Mureş şi Sorin Drugău din Braşov.

Întrebată cum s-a acomodat la Satu Mare, jucătoarea Bianca Voica, surpriza echipei, a declarat: „Mă bucur că mi s-a oferit ocazia să joc. Din păcate, am avut probleme de sănătate şi nu am putut să mă antrenez“.

Pentru aceste două meciuri, CSM se va deplasa cu Monica Ivan, Andreea Orosz, Mihaela Adi, Cristiana Cutaş, Eniko Laza, Bianca Voica, Kortny Jones, Tabitha Wampler, Anita Nagy şi Teodora Vasile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *