Bixadul STĂ pe un butoi de pulbere. Sute de ortodoxşi au APĂRAT Mănăstirea Bixad

Filed under: Locale |

1

Bixadul a fost azi scena unor evenimente rupte din trecutul trist şi plin de tensiuni interconfesionale. Într-o tabără s-au aflat actorii principali, respectiv reprezentanţii Episcopiei greco-catolice a Maramureşului şi Sătmarului care, însoţiţi de un executor judecătoresc, au pus în aplicare sentinţa Tribunalului Mehedinţi şi a deciziei Curţii de Apel Craiova prin care Episcopiei greco-catolice a Maramureşului şi Sătmarului i-a fost atribuit terenul din curtea Mănăstirii Bixad, precum şi două clădiri.

În a doua tabără s-au numărat sute de credincioşi ortodocşi şi zeci de călugări şi preoţi din cadrul Mănăstirii Bixad şi a parohiilor din localităţile limitrofe, în frunte cu stareţul Mănăstirii “Adormirea Maicii Domnului” din Bixad, Emanuil Rus. Cele două părţi au fost ţinute la distanţă de un dispozitiv impresionat de forţe de ordine, format din circa 200 de poliţişti şi jandarmi. Din fericire, “combatanţii” s-au rezumat doar la acte de violenţă verbală, lipsind confruntările fizice.  Totuşi, Consiliul Judeţean Satu Mare a intervenit ieri providenţial, obţinând în instanţă suspendarea executării silite.

Sute de credincioşi ortodocşi au decis ieri să apere Mănăstirea Bixad de ceea ce numesc ei “hoţi”, respectiv Episcopia greco-catolică a Maramureşului şi Sătmarului. Aceştia au venit în curtea lăcaşului de cult încă de la primele ore ale dimineţii, manifestându-şi verbal nemulţumirea faţă de sentinţa Tribunalului Mehedinţi şi a deciziei Curţii de Apel Craiova prin care Episcopiei greco-catolice a Maramureşului şi Sătmarului i-a fost atribuit terenul din curtea Mănăstirii Bixad, precum şi două clădiri.

3“Aici nu a fost scandal niciodată. Dar, din nefericire, aceşti catolici, care sunt mai rău decât Martorii lui Iehova, nu îi mai satură Dumnezeu de pământ. Nu ştiu ce lăcaş le mai trebuie, căci au jos în centru. De ce au vemnit să dezbine aici populaţia?! Pentru ce?! Pentru că noi aici am trăit în pace. Aici nu a fost scandal niciodată. În Bixad nici o familie nu este catolică, atunci ce le trebuie? Mănăstirea a fost făcută după 1989 de noi, de oamenii din Bixad. De ce nu s-a interesat nimeni atunci?! Ori acuma de unde sunt influenţele astea, cred că ne dăm noi seama”, a spus o localnică.

La un moment dat, credincioşii ortodocşi s-au împins cu forţele de ordine, care nu au răspuns în niciun fel, cel mai probabil pentru a nu escalada violenţele. “Jandarmeria împreună cu Poliţia asigură măsurile de ordine publică la această executare şi asigură protecţia. Sunt suficiente forţe ca să facă faţă. Nu aş putea să vă spun un număr al efectivului de forţe de ordine, dar sunt atâtea persoane cât este necesar ducerii la îndeplinire a acestei executări. Nu au fost probleme deosebite. am folosit dialogul, le-am explicat oamenilor despre ce este vorba, prin negociator şi mergem în continuare pentru calmarea spiritelor, pentru ca amenii să înţeleagă cum stau lucrurile efectiv, potrivit sentinţei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, locotenentul Camelia Lucuţ.

Din nefericire, patru călugări greco-catolici, care nu au incitat în niciun fel, tăcând umili, au fost batjocoriţi verbal de trei indivizi certaţi cu legea, aflaţi într-o vizibilă stare de ebrietate. Profitând de faptul că jandarmii şi poliţiştii se aflau la o distanţă apreciabilă, aceştia au scuipat în direcţia călugărilor, înjurându-i. Aceştia s-au oprit doar după ce reprezentanţii mass media au intervenit, spunându-le că nu este posibil ca în România anului 2013 să se recurgă la o astfel de formă de înjosire. La scurt timp au intervenit şi jandarmii, care i-au luat la întrebări pe scandalagii.

2Preotul Marcel Malanca, în calitate de secretar al Protopopiatului Ortodox Oaş, a precizat că Protopopiatul Ortodox al Oaşului a îndemnat la o reacţie paşnică. Conform aceleiaşi surse, la eveniment au participat şi 20 de preoţi ortodocşi din parohiile limitrofe. “Noi ne exprimăm indignarea, nemulţumirea, frutrarea, bineînţeles, suntem mulţumiţi de faptul că reacţia a fost paşnică, şi ca să se înţeleagă foarte bine, fiind prezenţi aici de la ora 06.00 dimineaţa, noi, mulţi alţii au venit mult mai devreme, am îndemnat lumea la o atitudine paşnică pentru a da dovadă de educaţie şi simţ creştin, şi lucrul acesta este de apreciat, respetiv că nu au fost escaladate aceste evenimente. Dar ne arătăm nemulţumirea pentriu faptul că partea opozontă, partea greco-catolică, în favoarea căreia se execută acum această sentinţă, această decizie de executare, este şi în defavoarea dumnealor şi îjn defavoarea noastră. Bixădenii, şi nu numai, aici au fost de faţă cel puţin 20 de preoţi împreună cu credincioşii câtorva localităţi, parogii din jur, care iubesc mănăstirea, au susţinut mănăstirea, au construit mănăstirea, tot ceea ce se vede aici”, a precizat Marcel Malanca.

Preotul Marcel Malanca a precizat că se intenţionează deschiderea unei mănăstiri greco-catolice în curtea Mănăstirii Bixad. “Din ceea ce am citi eu se intenţionează deschiderea unei mănăstiri greco-catolice aici, şi atunci asta nu înseamnă incitare la violenţă?! Noi am răspuns paşnic, dar ne-am exprimat dezacordul. Părintele stareţ a luptat enorm de mult în instanţă ca să apere proprietatea mănăstirii, să apere drepturile mănăstirii. Este o provocare, să nu îi spunem bombă, căci ea trebuie să explodeze. Noi sperăm să nu se ajungă în situaţii critice. Este o provocare. Acuzăm lipsa de bun simţ a părţii catolice. Pentru că ei venind aici incită şi bixădenii, pe care îi cunoaşteţi ca fire pe oşeni, îmi este teamă că nu îşi vor putea controla emoţiile pe viitor. Astăzi nu au fost chiar atât de mulţi, nu au ştiut la ce să se aştepte. Noi am aflat aseară târziu. Nu dorim să se întâmple lucruri. Şi, repet, am îndemnat la atitudine paşnică şi s-a întâmplat lucrul acesta. Dar este o provocare şi se va ajunge în situaţii critice dacă insistă atât de mult. Li s-a propus părţii catolice, prin negociere, schimb de terenuri, răscumpărare, nu acceptă absolut nimic. Asta nu înseamnă, întreb eu, instigare?!”, a concluzionat părintele Marcel Malanca.

4După mai multe zile de tensiuni, executarea a fost suspendată temporar. Consiliul Judeţean a obţinut în instanţă suspendarea executării silite. “În data de 7 noiembrie 2013 a avut loc executarea silită a unor hotărârii judecătoreşti, constituind titluri executorii, privind predarea unor bunuri imobile constând în construcţii şi teren aferent situate în localitatea Bixad, strada Preventor (unde actualmente funcţionează Mănăstirea din Bixad) către Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică Baia Mare. Tot în 7 noiembrie printr-o încheiere, Judecătoria Negreşti Oaş a decis suspendarea provizorie a executării silite a tuturor formelor de executare silită pornite în dosarul execuţional numărul 1006/2012 până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite, cerere formulată de către Judeţul Satu Mare în dosarul numărul 1607/2013 a Judecătoriei Negreşti Oaş. Încheierea de admitere a suspendării provizorii este executorie nefiind supusă nici unei căi de atac”, se arată într-un comunicat de presă remis de Consiliul Judeţean Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *