More

    Castorică fuge de efectele calomniilor sale

    luni

    Castorel cel tembel s-a prezentat ieri la instanţa de judecată pentru a da socoteală pentru o parte din calomniile sale. Nimeni nu i-a simţit lipsa la Senat, semn că treburile pot fi rezolvate şi fără rozătorul retardat. În pofida chichiţelor procedurale pe care le invocă, Castorul cu căpăţână mare va plăti pentru minciunile sale. O ştie şi el, oricât ar fi de tembel. Nu degeaba dementul şi-a donat fiicei apartamentul, rămânând astfel un simplu boschetar, cu aere de demnitar ţepar. Un întreţinut pe care îl macină frica şi care-şi parazitează pur şi simplu fiica. Prin astfel de şmecherii, Castorul calomniator încearcă să scape de efectele atacurilor sale murdare. Victimele sale nu au prea mari şanse să-şi încaseze daunele, căci Castorul nulitate urmează să fie dat afară şi din Senat pe motive grave de incompatibilitate. Astfel, nu vor putea nici măcar să-i pună poprire pe salariul său de senator cu moacă de Castor şi apucături de dihor. Considerând că a reuşit din nou să-şi fraierească victimele, rozătorul dement se crede foarte inteligent. Însă satisfacţia sa s-ar putea să nu ţină prea mult. Considerând că nu îşi vor găsi dreptatea pe cale legală, tot mai multă lume cochetează cu o răzbunare ilegală, dar morală. Nu este exclus ca blana rozătorului să fie puţin scărmănată şi apoi poate chiar apretată fără niciun fel de judecată. O soartă binemeritată de o asemenea fiinţă înfumurată.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE