More

    “Celebrul” Iovan LOVEŞTE din nou. S-a FOLOSIT de numele CONSILIULUI JUDEŢEAN

    iovan

    “Celebrul” deja Ştefan Iovan a dat din nou mai multe lovituri în detrimentul unor agenţi economici din judeţul Satu Mare, minţinu-i pe aceştia că ar fi angajat al Consiliului Judeţean. Şi asta la doar câteva zile după ce a fost eliberat din Penitenciar. De numele lui Fane Iovan, cum îi spun apropiaţii, se leagă mai multe infracţiuni de înşelăciune. Acesta s-a dedat chiar şi la şantaje la adresa unor şefi de isntituţii publice deconcentrate. Rămân de notorietate şantajele pe care le comitea la adresa reprezentanţilor Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare, de la care solicita diferite favoruri, iar în caz contrar împrăştia diferite zvonuri sau chiar îi tracasa zile şi nopţi, ajungând chiar să le spargă geamurile sau să le dea telefoane de ameninţare. Din câte se pare, acesta va avea destule zile în care să se gândească la ce a făcut, întrucât îl cam paşte o nouă rundă în spatele gratiilor.

    Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare, Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au depistat în flagrant şi au reţinut vineri, 08 noiembrie a.c.., un bărbat de 25 de ani, suspectat de comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune, instanţa dispunând ulterior arestarea acestuia pentru 29 de zile. Tânărul a mai fost condamnat în trecut pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni, a fost eliberat din Penitenciar în aprilie 2013, dar şi-a reluat de îndată activitatea infracţională, apelând la acelaşi mod de operare.

    Poliţiştii de investigare a fraudelor au cooperat în derularea anchetei cu poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Satu Mare, beneficiind totodată de sprijinul de specialitate al ofiţerilor S.I.P.I. Satu Mare. Cercetările au fost coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare. “Iovan F. (Fane Iovan, n.red.), de 25 de ani, a acţionat de fiecare dată după acelaşi plan: contacta telefonic reprezentanţii unor societăţi comerciale şi, pretinzând că este angajat al Consiliului Judeţean, se arăta interesat de achiziţionarea unor produse pentru casele de copii. Astfel, a reuşit să primească, în numele instituţiei, produse alimentare, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte ori biciclete pentru copii, paleţi de lemne, fără a mai achita ulterior contravaloarea bunurilor. Toate aceste produse au fost mai apoi valorificate de suspect, care şi-a însuşit sumele de bani astfel obţinute. Într-un alt caz, tânărul a solicitat şi a obţinut sume de bani, pretextând că acestea sunt necesare unor copii bolnavi de cancer, ce necesită tratament medical de urgenţă la Bucureşti. Pentru a crea aparenţa unor operaţiuni legale, Iovan F. a promis şi încheierea unui contract de sponsorizare cu respectiva societate, act care, desigur, nu a mai fost perfectat”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare.

    Din probele administrate până în acest moment, poliţiştii au stabilit că au fost prejudiciate cu sume de peste 25.000 lei un număr de trei societăţi comerciale, însă există indicii temeinice care atestă faptul că au mai fost înşelate şi alte persoane ori firme. Pentru ca suspectul să răspundă penal de toate faptele comise, poliţiştii adresează un apel tuturor persoanelor ce au fost înşelate de Iovan F. să formuleze plângeri penale şi să furnizeze informaţiile deţinute cu privire la activitatea infracţională a acestuia. “Atenţie la persoanele care încearcă prin diferite metode să vă câştige încrederea şi apoi, profitând de buna dumneavoastră credinţă, vă păgubesc de sume de bani sau diverse bunuri. Nu vă lăsaţi convinşi de poveşti concepute special de escroci pentru a vă induce în eroare, verificaţi informaţiile primite, iar dacă bănuiţi că sunteţi în faţa unui infractor, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112!”, sună un apel al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE