Centenarul Filarmonicii sătmărene, celebrat printr-o triplă manifestare

Filed under: Locale |

centenar-2

Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare celebrează azi 100 de ani de la înfiinţarea primei orchestre simfonice. Cu această ocazie, în cursul serii de joi s-au desfăşurat o serie de manifestări cu ocazia centenarului. La eveniment au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Satu Mare, Felician Pop, managerul Şcolii de Arte Satu Mare, Mircea Deac, directorul Muzeului Judeţean Satu Mare, Liviu Marta, directorul Editurii Ecou Transilvan, Nadia Baciu, preotul paroh dr. Cristian Boloş, precum şi alţi oameni de cultură. Manifestările au debutat cu Imnul Naţional al României, urmat de Concertul festiv care i-a avut ca protagonişti pe maestrul – dirijor Gheorghe Costin şi pe soliştii: violonistul Rudolf Fatyol şi pianista Raluca Ştirbăţ. Cei doi au interpretat Concertul pentru vioară şi orchestră, respectiv Concertul pentru pian şi orchestră, de Paul Constantinescu, de la a cărui dispariţie s-au împlinit 50 de ani.
În pauza concertului a avut loc lansarea albumului “Centenarul Filarmonicii Sătmărene”, realizat de Robert Laszlo. Poetul Felician Pop a prezentat pe scurt istoria clădirii Filarmonicii sătmărene, care a fost realizată într-un timp foarte scurt la propunerea primarului din acea vreme, Herman Mihaly, însă care nu a avut ocazia să o vadă finalizată. Nadia Baciu a spus despre Robert Laszlo că este un tânăr foarte talentat şi că poate fi un model pentru cei din ziua de azi. Viceprimarul Marcela Papici a felicitat conducerea Filarmonicii pentru împlinirea a 100 de ani de activitate spunând că clădirea instituţiei este a sătmărenilor. Robert Laszlo a declarat că albumul dedicat Filarmonicii sătmărene a fost scris din iubire şi că reprezintă briliantul culturii sătmărene. În final, a adăugat faptul că îşi doreşte ca peste cincizeci de ani să fie chemat din nou de viitoarea conducere a filarmonicii să realizeze un nou album când se vor marca 150 de ani de la înfiinţarea acesteia. Tot cu această ocazie, Asociaţia SAVO a organizat o expoziţie a Societăţii Filarmonice Sătmărene cu 17 exponate despre artiştii care au concertat la Satu Mare.
Pavel Prodaniuc

2 Responses to Centenarul Filarmonicii sătmărene, celebrat printr-o triplă manifestare

  1. Ceea ce nu ați consemnat, este profunda antiteză „înțelepți – târgoveți“, cu care „managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Satu Mare“ a rupt gura și gât-nas-urechile filarmonicului auditoriu. Dacă bine am înțeles, târgoveții se află în opziție cu înțelepții, cu alte cuvinte, sunt proști. Da, dar târgoveții nu sunt decât oarece orășeni, așadar, orășenii sunt niște proști. Desigur, spre deosebire de cei de la țeară, care se cheamă c-ar fi niște deștepți. Cam cum c-ar fi și „managerul… (CJCPCT) Satu Mare“, care, oricum ar întoarce-o, rămâne tot din Odoreu. O, dor eu… femismele acestea, prin urmare, voi fi mai tranșant: mai puneți mâna și pe alte cărți, nu doar pe cele lansate! Apropo: Kokoschka (cât ar fi fost de genial) era cam cocoșel la fin du siecle XIX… Cacofonie intenționată, cam de calibrul Kokoschka-Klimt, nu-i așa? În rest, doar regretul de anu s e mai fi pomenit de haide, gher.. țoilor…

    felice_anus
    29/11/2013 at 23:18
    Reply

  2. Mai mikka mai, tot un nefericit ai ramas, autor de de calambururi scremute si de facaturi expozitionale pe bani multi! N-ai ma, nici măcar o umbră de talent! Suntem pe faza măcar de acum înainte. Lumea e sătulă de glumitele tale indigeste. Esti un frustrat amărât si atât. Ce poti tu pricepe din artă? Fa te rog niște jocuri de cuvinte chiar cu numele tău, predestinat!

    ovimik
    30/11/2013 at 10:24
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *