Desantul oficialialităților și a oamenilor de afaceri în România este un eveniment istoric fără precedent după Revoluție, cu beneficii pe termen lung. Investițiile Beijingului în această parte a Europei este o puternică alternativă la spațiul UE, în condițiile în care dezvoltarea țării noastre este condiționată de marea birocrație de la Bruxelles. China are bani foarte mulți, este disponibilă să finanțeze proiecte de mare anvergură, iar România are nevoie de bani și de o infrastructură puternică necesară pentru relansare economic durabilă. De aceea, Guvernul României trebuie să se arate extrem de practic în abordarea relațiilor speciale cu China. Țara noastră trebuie să construiască un parteneriat strategic cu Beijingul, o economie surprinzătoare, cu cel mai dinamic ritm de dezvoltare din lume. Și aceasta este o mare oportunitate.
Astfel, în afara spațiului UE, România are nevoie de doi piloni de rezistență într-o construcție armonioasă a intereselor noastre strategice: Statele Unite, ca generatoare de securitate, și China, ca o variantă viabilă pentru investiții masive în proiecte economice de mare anvergură. În acest context, Bucureștiul trebuie să ducă o politică externă foarte inteligentă pentru a-și promova propriile interese. Vizita premierului Li Keqiang în România cu ocazia summitului Europa Centrală –China a atras deja criticile Bruxelles-ului, care a avertizat țările participante să nu iasă din cadrul UE în negocierile cu Beijingul. Această atenționare vine în contextul în care România și celelalte țări din această zonă europeană (Ungaria, Cehia, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia) vor reprezenta în viitor poarta de intrare a investițiilor chineze în spațiul UE.
Acesta este motivul pentru care România, ca țară organizatoare, trebuie să ia potul cel mare, să obțină maximul de profit de pe urma investițiilor chineze în Uniunea Europeană. Pentru că, din păcate, după cum se vede, cam fiecare este pe cont propriu în UE. De mult nu mai există un interes comun pentru dezvoltarea spațiului comunitar. Iar criza a adâncit comportamentul național al fiecărei țări. S-a văzut ce s-a întâmplat cu proiectul Nabuco, devenit falimentar, din cauza unor interese strict economice ale unor țări dezvoltate din UE ( cum ar fi Marea Britanie și Italia). A declarat câștigător proiectul privat TAP de transport a gazelor din Azerbaijan, iar proiectul comun al UE a fost îngropat. România a respectat toate regulile UE, s-a implicat în construcția Nabuco și a luat o mare țeapă.
Nimeni de la Bruxelles nu a intervenit, nu a trimis avertizări țărilor implicate în TAP. Oare de ce? Pentru că nimeni de la UE nu are curajul să se impună în fața intereselor marilor concerne europene, susținute de puterile Uniunii Europene. Bucureștiul a rămas la mâna importurilor ruse și acum încearcă să-și construiască independența energetică prin exploatarea propriilor resurse. Ne putem aminte și faptul că fiecare țară din UE își negociază propriul preț cu Rusia pentru importul de gaze din această țară. Nu există o politică comună a UE în relațiile comerciale cu Moscova, fiecare e pe cont propriu, unele țări europene chiar construind relații strategice cu Rusia, în defavoarea cadrului instituțional de la Bruxelles. De aceea, țara noastră trebuie să știe să gestioneze relația cu UE, dar numai în interes național deoarece UE a devenit un conglomerat de țări naționale, departe fiind un spațiu comun de reprezentare a intereselor tuturor.
Marius Oproiu