Codrii Sătmarului, făcuţi încet una cu pământul

Filed under: Locale,Top News |

codru

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că în ultimii ani defrişările ilegale au luat o amploare fără precedent, iar metaforicul “aur verde”, una dintre avuţiile ţării despre care ştiam încă din clasele primare, riscă să devină doar o amintire. Dovadă a acestei realităţi stau şi statisticile Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare, care indică creşterea numărului de infracţiuni aduse la regimul silvic. Mai mult, deşi detaliile acţiunilor întreprinse de această categorie de infractori asupra pădurii au fost intens mediatizate, stoparea fenomenului pare imposibil de realizat de către autorităţile locale care sunt depăşite de situaţie. Incredibilă este şi situaţia că jaful de material lemnos continuă în pofida faptului că aproape zilnic poliţiştii, jandarmii şi angajaţii ocoalelor silvice raportează noi cazuri, fac cercetări, dau amenzi şi întocmesc dosare. Dar totul în van, atâta timp cât niciunul dintre infractori nu a ajuns până în prezent după gratii. În aceste condiţii, hoţii de lemne consideră că numai în cuantumul unei amenzi merită tot riscul.

Prefectura intervine
Prefectul Eugeniu Avram solicită instituţiilor abilitate să intervină pentru a stopa tăierile ilegale de material lemnos. “În cadrul şedinţei Grupului de lucru privind combaterea contrabandei din data de 6 noiembrie 2013, prefectul Eugeniu Avram a concluzionat că este necesară combaterea contrabandei şi cu alte produse şi mărfuri decât ţigări şi cele supuse accizării. În acest sens, prefectul a convocat în data de 12 noiembrie o şedinţă de lucru cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Satu Mare, Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Poliţiei de Frontieră pentru a le atrage atenţia asupra respectării legii privind tăierea de masă lemnoasă şi valorificarea acesteia de către diferite firme din judeţ, inclusiv în afara ţării. Reprezentanţii Direcţiei Silvice l-au informat pe prefect despre procedura ce trebuie respectată în exploatarea masei lemnoase şi condiţiile în care aceasta poate fi valorificată, respectiv despre corectitudinea întocmirii documentaţiei necesare. De asemenea, prefectul Eugeniu Avram a cerut reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie să verifice cu atenţie aceste aspecte, iar acolo unde există suspiciuni de nerespectare a legii, să se ia măsurile care se impun. Urmează ca după trecerea unei perioade de timp, să se organizeze o nouă întâlnire în cadrul căreia se vor prezenta concluziile ce se vor desprinde în urma verificărilor efectuate”, se arată într-un comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului Satu Mare.

Hoţii ies basma curată
Chiar dacă se înregistrează dosare penale pe bandă rulantă, numărul celor care ajung după gratii este zero. Cu alte cuvinte, nici o persoană nu a făcut închisoare pentru că ar fi defrişat vreo suprafaţă împădurită. Potrivit unor surse judiciare, infracţiunile silvice nu sunt luate în seamă de procurori. Dovadă faptul că în mult prea puţine cazuri s-a dispus începerea urmăririi penale, chiar dacă autorul infracţiunii este recidivist. În aceste condiţii, nu mai miră pe nimeni că acest fenomen a scăpat de sub control şi tinde să se extindă de la an la an.

Scad suprafeţele împădurite
Creşterea infracţiunilor silvice are ca şi o consecinţă directă scăderea suprafeţelor împădurite. Dacă în anul 1990, Direcţia Silvică Satu Mare avea în administrare 66.698 de hectare de pădure, la 20 de ani distanţă mai are în administrare numai 52.584 de hectare, din care 30.696 reprezintă fondul forestier de stat, iar 21.886 de hectare de pădure se află în administrarea Direcţiei Silvice, ca urmare a contractelor de gestiune semnate între unele primării din judeţ şi Direcţia Silvică. În ceea ce priveşte paza pădurilor, o sarcină importantă le revine şi angajaţilor Direcţiei Silvice. Numai că amenzile aplicate de lucrătorii silvici nu au efect asupra persoanelor prinse asupra faptului, în special a asistaţilor social, pentru că aceste sancţiuni oricum nu se plătesc de către cei amendaţi.

Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *