More

    Consiliul Judeţean apără patrimoniul judeţului Satu Mare

    consiliu

    Conducerea Consiliului Judeţean a precizat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că este obligată prin lege să apere terenul şi clădirile aflate în patrimoniul judeţului Satu Mare situate pe raza Mănăstirii Bixad. Este vorba despre mai multe clădiri şi o suprafaţă de 1.288 de metri pătraţi din totalul de 10.000 de metri pătraţi, pentru care Consiliul Judeţean deţine documente justificative. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, alături de vicepreşedinţii Mircea Govor şi Rudolf Riedl. De asemenea, conducerea Consiliului Judeţean condamnă speculaţiile făcute în jurul acestui subiect, considerându-le “nedrepte şi neavenite”, aşteptând ca în acest caz să se pronunţe instanţele de judecată, urmând ca orice decizie să fie respectată fără niciun fel de rezerve.

    Preşedintele Ştef acuză “afirmaţiile ciudate”
    Preşedintele Consiliului Judeţean condamnă toate acuzaţiile şi speculaţiile din jurul acestui subiect, ţinând să le conteste. “Am văzut că sunt tot felul de plângeri, tot felul de declaraţii, tot felul de sesizări, se fac nişte afirmaţii ciudate, chiar şi apartenenţa noastră religioasă este discutată. Aş vrea să clarificăm chestiunea aceasta foarte clar. În momentul în care în 7 noiembrie s-a depus acea executare silită, în momentul acela noi am aşteptat până în 7 noiembrie să ne informeze cineva ce se întâmplă acolo, pentru că noi suntem proprietari acolo. Constatând că nu ne informează nimeni şi noi avem acolo suprafeţe de terenuri şi clădiri care sunt în proprietatea noastră, am considerat de cuviinţă să înştiinţăm şi executorul şi să intervenim în acest proces. Trebuia să oprim executarea până când se stabileşte exact proprietatea cui este, până când vedem exact limitele proprietăţii şi acest lucru se poate stabili doar printr-un demers juridic”, a precizat Adrian Ştef.

    CJ îşi apără patrimoniul
    Preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că nu a înţeles de ce instituţia pe care o reprezintă nu a fost chemată parte în proces, în condiţiile în care este obligaţia legală de a apăra proprietatea publică a judeţului Satu Mare. “Noi nu am fost chemaţi niciodată în proces şi tocmai de aceea am considerat că este normal, este obligaţia noastră să apărăm patrimoniul Consiliului Judeţean şi al judeţului Satu Mare. Să se înţeleagă foarte clar: indiferent ce instituţie era implicată în acest proces, indiferent ce cult religios ar fi fost implicat în acest proces, vreau să vă spun că noi, Consiliul Judeţean, avem obligaţia să apărăm patrimoniul Consiliului Judeţean şi să facem toate demersurile juridice până când o să avem o sentinţă definitivă în care am fost chemaţi şi noi parte în proces, putem să ne apărăm, putem să dovedim toate lucrurile acestea şi când instanţa va da un verdict noi o vom respecta. Noi nu am intervenit în executarea silită, nu am fost prezenţi, nu am făcut niciun demers ca să oprim executarea. Nu am instigat oamenii. Să ajungi la asemenea acuzaţii că Prefectura, Consiliul Judeţean, Primăria Bixad instigă oamenii să iasă în stradă, să oprească executarea. Nici vorbă de aşa ceva şi nu vreau să intrăm în asemenea discuţii. Nu ne-aţi văzut acolo, nu am fost acolo, tocmai de aceea am decis să nu fim acolo prezenţi. Nu era normal să fim noi acolo pentru că se făceau interpretări”, a conchis preşedintele Adrian Ştef.

    “Instanţa va decide!”
    Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a condamnat, la rândul său, toate acuzaţiile care i s-au adus, punctând că doar instanţele de judecată vor putea face dreptate în acest caz, urmând ca forul judeţean să respecte fără nicio rezervă decizia judecătorilor. “Eu nu am intervenit absolut cu nimic, niciunde, nu am avut de ce să intervenim. Nu facem altceva decât să apărăm patrimoniul Consiliului Judeţean, pentru că aceste clădiri ne-au fost date prin hotărâre de Guvern. Normal că trebuie să le apărăm. Noi nu ne-am apărat împotriva cuiva, am apărat patrimoniul judeţului Satu Mare. Nu am nicio problemă cu Biserica Greco-Catolică, nu am nicio problemă cu nimeni. Aşa că orice speculaţie este neavenită. Până la urmă, după părerea mea, sunt chiar jigniri. Vreau să îi asigur pe toţi că nu am nicio problemă cu nimeni. Nu sunt implicat în niciun fel de demersuri de niciun fel. De partea morală nu vreau să spun nimic. Aş fi vrut să spun şi de partea morală, dar mai bine mă abţin. În momentul în care vom fi chemaţi în instanţă să ne apărăm interesul va fi bine, dacă nu, nu. Nicio problemă. Deocamdată avem demersurile legale. Când aceste demersuri se vor finaliza sub o formă sau alta vom respecta ultima hotărâre”, a declarat Mircea Govor.

    “CJ are o obligaţie legală!”
    Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Rudolf Riedl, susţine că decizia de a apăra patrimoniul nu a fost una atât subiectivă, cât obiectivă, decurgând din obligaţiile legale pe care le are Consiliul Judeţean. “Este foarte clar că, în baza unor acte, noi, Consiliul Judeţean, suntem proprietarul acelui teren, a unei părţi. De aici încolo, dacă s-a greşit în altă parte, acelaşi teren să fi fost dat de două ori, asta este o treabă pe care noi nu suntem în măsură să o hotărâm. Suntem în măsură să facem o singură treabă: ceea ce ne obligă legea. Să ne adresăm acelora care au competenţa să stabilească clar a cui va fi terenul la urma urmei şi pentru cine se va face executare. Deci, eu văd această treabă ca şi o chestiune juridică. Avem zeci de astfel de cauze în care noi trebuie să avem grijă de patrimoniul nostru şi o facem. De asta am fost aleşi”, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Rudolf Riedl.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE