Copii şi tineri ai străzii, actori în propria lor piesă de teatru

Filed under: Locale |

stea

Copiii şi tinerii Asociaţiei STEA au oferit joi după-amiază un spectacol de teatru emoţionant. După îndelungi repetiţii, sub îndrumarea actriţei Adriana Vaida de la Teatrul de Nord, prestaţia beneficiarilor Stea a adus lacrimi pe chipurile spectatorilor. Piesa de teatru, scrisă de către echipa Stea împreună cu beneficiarii săi, a fost jucată chiar de aceşti copii şi tineri care s-au născut, au crescut sau pur şi simplu au ajuns în stradă din cauza unor evenimente nefavorabile. Piesa, intitulată sugestiv “Viaţa în stradă”, prezintă experienţa de viaţă, emoţiile şi dorinţele lor.
“Locaţia a fost aleasă tocmai într-o clădire părăsită deoarece acolo se pot regăsi cel mai bine, este mediul lor. Totodată, centrala termică dezafectată în care a fost jucată piesa, cea din Micro 15, a fost aleasă deoarece acolo vom face un centru de zi, Sfânta Tatiana, pentru care există deja proiect, aşteptăm doar după aprobări ca să putem să demarăm ceea ce ne-am propus”, a afirmat Olimpia Silaghi, reprezentanta Asociaţiei “Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”, partener al Asociaţiei STEA la acest eveniment.
Spectacolul face parte din proiectul de promovare a valorilor civice în comunităţile din Satu Mare şi Mădăras, finanţat de organizaţiile franceze La Voix de l’Enfant şi Solidarite Enfance Roumanie, implementat de Asociaţia Stea în parteneriat cu Primăria Ardud şi Primăria Satu Mare.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *