CSM-CS ADEP a furnizat surpriza în A2

Filed under: Sport |

poza-volei

Voleibalistele de la CSM Satu Mare-CS ADEP au jucat sâmbătă, în cadrul etapei a treia a Diviziei A2. Formaţia sătmăreană s-a deplasat la Caransebeş, unde a întâlnit o echipă care îşi doreşte să promoveze în prima divizie. Astfel, echipa pregătită de Adrian Pricop a pornit cu şansa a doua în această întâlnire. Dar asta nu a făcut decât ca fetele noastre să se mobilizeze şi să furnizeze surpriza. Cu şase senioare în lot, echipa din Caransebeş nu a reuşit să ia nici măcar un set tinerei echipe sătmărene. CSM-ADEP s-a impus cu 3-0, pe seturi 25-22, 25-19 şi 25-21. De menţionat că în ultimul set, voleibalistele noastre au revenit spectaculos după ce au fost conduse cu 10-2! Pentru CSM Satu Mare-CS ADEP au jucat excelent Adriana Matei, Denisa Mocar, Natalia Preda, Alexandra Mişa, Andreea Maxim, Natalia Acs, Daiana Adamcsik, Beata Vajda, Alexandra Molnar şi Angelica Podină.

Următoarea etapă este programată sâmbătă, la ora 13.00, la sala Ecaterina Both, când gruparea sătmăreană va întâlni probabil cea mai bună echipă din serie, U Cluj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *