Dr. Ioan Barbul, omagiat de autorităţi

Filed under: Locale |

bust

Bustul celui ce este considerat ctitorul medicinei moderne la Satu Mare, dr. Ioan Barbul, amplasat la intrarea în curtea Spitalului Judeţean, a fost dezvelit ieri în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene şi a urmaşilor acestuia. La eveniment au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, directorul Spitalului Judeţean, Adrian Marc, soţii Rozalia şi Gheorghe Cozma, cărora le revine meritul amplasării acestui bust, cadre medicale, fiicele şi nepoatele doctorului sau simpli trecători.
Manifestarea a început cu un Te-Deum oficiat de protopopul ortodox de Satu Mare, Ioan Socolan, şi protopopul greco-catolic de Satu Mare, Dumitru Roman. A luat apoi cuvântul Adrian Marc care a spus că manifestarea a fost organizată pentru a aduce un omagiu doctorului Ioan Barbul, cel care timp de 40 de ani şi-a adus aportul pentru dezvoltarea medicinei româneşti. După ce a reliefat meritul soţilor Cozma la amplasarea acestui bust, cărora le-a şi mulţumit, Adrian Ştef a declarat că realizarea acestui bust şi omagiul adus doctorului Barbul este şi un mesaj pentru societate şi anume că medicina sătmăreană este foarte importantă pentru autorităţile judeţene, dând în acest sens drept exemplu investiţiile făcute în ultima perioadă în sistemul de sănătate sătmărean. De asemenea, a mulţumit şi sculptorului Radu Ciobanu, care a realizat acest bust, după care a depus o jerbă de flori. Au mai luat cuvântul Marcela Papici, care a transmis şi gândurile de bine ale primarului Dorel Coica, precum şi Gheorghe Cozma şi una din fiicele doctorului omagiat.
Dr. Ioan Barbul s-a născut în data de 8 ianuarie 1923 în comuna Pomi, judeţul Satu Mare. A urmat şcoala primară şi Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, iar în perioada 1941-1947 a urmat Facultatea de Medicină din Cluj Napoca. Între anii 1950-1973 a fost medic internist la Secţia de Boli Interne la fostul Spital Vechi, iar din 1968 a deţinut funcţia de medic şef al acestei secţii. Din 1973 se mută la Spitalul Nou unde va fi şeful secţiei de interne până în 1990 când a ieşit la pensie.
Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *