Echipele sălăjene joacă în deplasare

Filed under: Actualitatea Salajeana |
Volei Municipal Zalău merge la Piatra Neamț, iar Phoenix Șimleu Silvaniei întâlnește campioana, Tomis Constanța 
După un început bun în actualul campionat, trei meciuri trei victorii, Volei Municipal Zalău va încerca să își adjudece victoria și în deplasarea pe care o are la Piatra Neamţ, cu LPS,  echipă ce a înregistrat o victorie şi două înfrângeri în primele trei etape din Divizia A1. Nemţenii au pierdut duelurile cu Unirea Dej şi Ştiinţa Explorări Baia Mare, dar s-a impus în faţa celeilalte echipe a Sălajului, Phoenix Şimleu Silvaniei. Volei Municipal Zalău a adunat trei victorii, cu echipe destul de bine cotate anul trecut, SCMU Craiova, Dinamo și CSM București.  Phoenix Şimleu Silvaniei a reușit prima victorie abia în etapa trecută, învingând pe teren propriu cu scorul de 3 – 1 formaţia Universitatea Cluj, dar acum speranțele la o nouă victorie sunt nule, având meci în deplasare cu campioana CVM Tomis Constanţa.
Programul complet al etapei:
Dinamo Bucureşti – SCMU Craiova
LPS Piatra Neamţ – Volei Club Municipal Zalău
“U” Cluj – Ştiinţa Explorări Baia Mare
CVM Tomis Constanţa – Phoenix Şimleu Silvaniei
Arcada Galaţi – Unirea Dej
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *