FCU Craiova-Olimpia, se joacă la Severin

Filed under: Sport |

 

Olimpia joacă sâmbătă în cadrul primei etape a returului Ligii a II-a, în deplasare, la Craiova lui Mititelu, FCU, meci care se va juca la Severin. Un meci deloc uşor, cu o echipă care a arătat multe, în ciuda faptului că echipa craioveană a fost implicată în mai multe scandaluri. Tocmai de aceea, delegaţia sătmăreană a pornit la drum în jurul orei 8.00. În partida tur, la Satu Mare, cele două formații au încheiat partida la egalitate, scor 1-1. „Am primit înștiințare că trebuie să încheiem în primele șase locuri. Așadar, s-a cam schimbat strategia, nu mai merge cu jumătăți de măsură. Încercăm să jucăm la victorie, mergem să câștigăm fiecare meci”, a declarat Tiberiu Csik. Olimpia va face deplasarea cu 21 de jucători, Anca, Miron, Șuta – portari, Muntean, Mureșan, Bălău, Iuhas, Ene, Sabău, Hanus, Gavrilescu, Villand, Roghină, Zsiga, Kinczel, Dragoș, Roatiș, Feier, Lemac, Bujor și Marinaș – jucători de câmp.

Lipsesc Svartcopf, suspendat, iar Molnar şi Micaş sunt accidentaţi.

Partida este programată sâmbătă, de la ora 15.00, pe stadionul din Severin. Olimpia Satu Mare a încheiat turul campionatului pe locul 8 cu 14 puncte, iar gazdele de la FCU Craiova au încheiat pe 6 cu 17 puncte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *