More

    Florin Gardoş, pe urmele lui Didi Prodan

    gardos

    Florin Gardoş pare să-i calce pe urme fostului internaţional sătmărean Daniel Prodan… În 1993, în finala Cupei României, Emil Săndoi era accidentat grav de un jucător de la Dacia Unirea Brăila. Iar accidentarea lui Săndoi a însemnat şi marea şansă pentru Daniel Prodan care a debutat în acel an la Naţională într-un meci cu Cehoslovacia în locul lui Săndoi iar, apoi, Didi a avut marea şansă să ajungă împreună cu Hagi&co la Mondialul din SUA 1994. La 10 ani distanţă, un alt fundaş sătmărean, Florin Gardoş, are şansa să ajungă la Mondiale, tot după o accidentare a titularului de la Naţională, Vlad Chiricheş. Florin Gardoş (25 de ani) va trebui să suplinească vineri absenţa căpitanului Vlad Chiricheş în meciul de la Atena, iar primul lui antrenor, Dacian Nastai, este convins că fundaşul Stelei nu va fi afectat de importanţa jocului. Nastai l-a antrenat pe Gardoş timp de cinci ani, până când jucătorul s-a transferat la Someşul Satu Mare, în 2004. „Am să vă spun o caracteristică a lui Florin, care e uşor atipică. De mic a fost un jucător care nu a excelat la antrenamente, dar pe care te puteai baza la meciurile oficiale. Pe unii îi blochează presiunea jocului oficial, cerinţele antrenorului sau ale conducerii, însă la Florin cu cât miza este mai mare, cu atât este mai motivat. Aşa că eu nu-mi fac probleme de cum va juca la Atena, mai greu era dacă era meci de 1 solist pentru noi. Florin trebuie să profite şi la Naţională de absenţa lui Chiricheş. Deja la Steaua a făcut-o excelent…”, spune Nastai care are o legătură aparte şi cu Grecia, naşii lui de cununie fiind… atenieni!
    „Am fost în vacanţă la Atena, Grecia e superbă, dar asta nu are nici o legătură cu meciul de baraj” mai spune Nastai care mizează pe o calificare a tricolorilor, bineînţeles cu fostul său elev Florin Gardoş printre titulari. Antrenorul de la Liceul cu Program Sportiv Satu Mare îi creionează fostului său elev un portret pe tiparul celui căutat de Piţurcă. „Este disciplinat tactic, un copil cuminte. Poate să joace exact ce i se cere, fie să iasă din apărare cu pase, la construcţie, fie să joace direct pe vârfuri”, declară Nastai. Gardoş a fost titular la ultimul meci din grupa preliminară, 2-0 cu Estonia, şi a avut o evoluţie sigură.
    Florin Mureşan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE