Iarna viitoare se va putea schia la Luna Şes

Filed under: Locale |

cj

Proiectul staţiunii de schi de la Luna Şes a stârnit discuţii aprinse în şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean, după ce consilierul judeţean Alexandru Panea a sugerat că lucrările ar fi blocate. Vicepreşedintele Mircea Govor a explicat că este vorba de o factură de 2 milioane lei emisă de constructor pe numele Primăriei Negreşti Oaş, care va fi achitată la începutul anului viitor. Acuzându-l de declaraţii politicianiste, vicepreşedintele Govor a prezentat sprijinul pe care proiectul l-a primit din partea Guvernului Ponta. Preşedintele Adrian Ştef a arătat că există unele greutăţi legate de scoaterea din circuitul forestier a unor tronsoane ale pârtiei, dând asigurări că pe pârtia de la Luna Şes se va putea schia în următorul sezon rece.

ONG-urile, somate să angajeze specialişti
Consilierii judeţeni au aprobat darea în folosinţă gratuită către Asociaţia SfântulAcoperământ al Maicii Domnului a unui imobil situat pe strada Depozitelor din municipiul Satu Mare, aflat în proprietatea Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţie Socială (DGASPC) în vederea înfiinţării unui centru social. Întrucât este vorba de un centru pentru copii, consilierul judeţean Virgil Enătescu a cerut ca asociaţia să angajeze un psiholog. “ONG-urile au mers până acum după ureche, ca şi muzicanţii. Trebuie să le cerem să angajeze specialişti în domeniu”, a declarat Enătescu. Directorul DGASPC, Octavian Apan, a arătat că toate ONG-urile partenere vor fi verificate din acest punct de vedere cu ocazia reînnoirii contractelor de colaborare pentru anul 2014.
Consilierii judeţeni au mai aprobat modificarea componenţei Comisiei pentru Protecţia Copilului, încadrarea din categoria drumurilor de interes local în categoria drumurilor judeţene a unui tronson din drumul comunal DC 75 şi a drumului de acces la baza pârtiei de schi de la Luna Şes, numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Aeroportului Satu Mare şi rectificarea bugetului acestuia pe anul în curs.

Gest politicianist sancţionat
Şedinţa a devenit mai tensionată în momentul în care consilierul judeţean Alexandru Panea a insinuat că lucrările de la Luna Şes sunt blocate din cauza unor facturi neachitate de Primăria Negreşti Oaş, în valoare de circa 2 milioane lei. Vicepreşedintele Mircea Govor a declarat că este vorba de un gest politicianist. “Luna Şes este un proiect comun al Consiliului Judeţean şi al Primăriei Negreşti Oaş. Într-adevăr, constructorul, fără să întrebe de nimeni, a făcut o factură pe numele Primăriei Negreşti Oaş. Acum, factura respectivă a rămas în spinarea Primăriei Negreşti Oaş. Plata va fi rezolvată în luna ianuarie 2014”, a declarat Mircea Govor. Apoi, le-a reamintit democrat-liberalilor că lucrările au avansat într-un ritm rapid în acest an, sub Guvernul Ponta. “Acum un an şi jumătate, aţi aşteptat-o la Negreşti Oaş pe Elena Udrea, care s-a îmbrăcat în oşancă, a dansat şi apoi a plecat, făcându-se că semnează finanţarea pentru proiect. În schimb, am primit 6,7 milioane lei de la Guvernul Ponta pentru lucrări. În timp ce voi, cei de la PDL, aţi dansat şi v-aţi veselit, noi am construit”, a declarat vicepreşedintele Govor.

Staţiunea, funcţională până iarna viitoare
Preşedintele Adrian Ştef a prezentat adevăratul motiv al întârzierii lucrărilor, dând asigurări că la anul se va putea schia pe pârtia de la Luna Şes. “Într-adevăr, există datorii către firma Apemin, care lucrează la pârtia de schi, însă investiţia nu este blocată din cauza faptului că Primăria Negreşti Oaş nu a plătit factura, ci pentru că nu s-a reuşit scoaterea din circuitul forestier a porţiunilor în care pista intră în pădure. Problema va fi rezolvată în curând, iar la anul se va putea schia la Luna Şes”, a declarat Ştef. Preşedintele Consiliului Judeţean a adăugat că finanţarea continuării lucrărilor va fi realizată din sumele obţinute din vânzarea parcelelor din zona viitoarei staţiuni. Preşedintele Ştef a mai arătat că, după ce drumul de acces a fost finalizat, la Luna Şes au apărut foarte multe pensiuni şi cabane aflate în construcţie.
Consilierul judeţean Ioan Rus a arătat că drumul de acces spre Luna Şes este cel mai bun din judeţ, iar consilierul judeţean Vasile Ciocan a declarat că pârtia este atât de bună încât ar putea găzdui chiar şi concursuri internaţionale de schi.

Proiect pentru un registru agricol informatizat
La finalul şedinţei, şeful Direcţiei de dezvoltare regională, Cristina Ştern, a anunţat că în cursul zilei de ieri reprezentanţii Consiliului Judeţean au semnat contractul de finanţare pentru un proiect în valoare de 1,5 milioane euro, pentru realizarea unui registru agricol informatizat şi a unui sistem de videoconferinţe. Proiectul, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea competitivităţii economice, vizează Consiliul Judeţean şi 15 primării, urmând să fie extins în viitor la nivelul întregului judeţ.
În conferinţa de presă susţinută după şedinţă, preşedintele Adrian Ştef a prezentat membrii noului Consiliu de Administraţie al Aeroportului Satu Mare. Pentru dezvoltarea Aeroportului, Consiliul Judeţean a apelat la consultantul Aurelia Fulger, care dispune de o experienţă de peste 20 de ani în domeniul transportului aerian. Preşedintele Ştef a dat asigurări că Aeroportul Satu Mare va figura în masterplanul Ministerului Transporturilor, respectiv că proiectul de reabilitare a pistei va fi realizat.

Szasz Lorand

2 Responses to Iarna viitoare se va putea schia la Luna Şes

  1. Intrebarea pusa de Panea a fost corecta.Acu' 5 ani ,primarul Bura promitea de fiecare data "ca se va schia la anu' "(si lamulti ani).La fel a promis si Fedorca,anul trecut.Adevarul este ca s-au pierdut bani europeni ptr.aceasta investitie,din vina primariei si a C.J.Dar se pare ca partia duce o lipsa serioasa in practicarea schiatului.Imi aduc aminte ca fostul primar,Bura,atragea atentia asupra faptului ca partia trebuie modificata,in unele portiuni,din cauza pantei abrupte. Daca lucrarile se vor precipita,mi-e ca o sa iasa o lucrare la fel de proasta ca si drumul de ocolire a municipiului. Este de neconceput cum au reusit sa realizeze ,pe un teren plat,fara obstacole un carosabil atat de ondulat si stramb.Se pare ca acel constructor nu cunoaste notiuni elementare de geometrie,printre altele ca distanta cea mai scurta intre dua puncte este LINIA DREAPTA.Felul in care a raspuns baronasul Govor la intrebarea pusa de Panea ,da dovada de incultura crasa.
    De fapt modul lui de exprimare lasa mult de dorit.Este la nivelul unui copil de clasa a 8 VIII-a.

    mircea
    30/11/2013 at 08:21
    Reply

  2. Aceste promisiuni sunt niste baloane desumflate.

    dorel
    30/11/2013 at 14:18
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *