În Sălaj, tot mai mulți tineri se droghează

Filed under: Actualitatea Salajeana |
Conform statisticilor oficiale, numărul consumatorilor de droguri în rândul tinerilor în judeţul Sălaj crește în fiecare an. În primele nouă luni ale acestui an, la Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Zalău au fost aduși de către părinți, şapte tineri cu vârsta sub 18 ani. ”Numărul lor este în creştere, nu există o cifră oficială exactă a consumatorilor, însă anul acesta au venit la consiliere, desigur aduşi de părinţi, şapte tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani, iar anul trecut au fost cinci. E bine că vin, pot fi salvaţi şi readuşi pe făgaşul normal, însă mulţi renunţă şi îmi spun că nu se simt bine dacă nu consumă”, a declarat Valer Merce, coordonatorul CPECA Sălaj.
Anturajul este principalul factor care determină, în special adolescenţii, să consume droguri. ”Cu cât un consumator este depistat mai repede, cu atât se poate trata mult mai uşor. La cei care au ajuns la un stadiu de consum mai mare de un an, este puţin mai greu. Orice pacient care consumă droguri poate fi tratat, atâta vreme cât îşi doreşte”, a mai precizat Valer Merce.
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *