Judeţul Satu Mare vrea înfrăţire cu judeţul Győr-Moson-Sopron

Filed under: Locale |

stef

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, s-a întâlnit miercuri, 30 octombrie, în oraşul Győr din Ungaria cu preşedintele Consiliului Judeţean Győr-Moson-Sopron, dr. Szakács Imre. În cadrul întâlnirii s-au purtat discuţii despre dezvoltarea relaţiilor de înfrăţire între judeţul Satu Mare şi Győr-Moson-Sopron.

“Judeţul Győr-Moson-Sopron este asemănător judeţului Satu Mare, ambele judeţe aflându-se la limita nord-vestică a ţării lor, astfel avem un exemplu de metode de atragere de fonduri europene şi un model pentru folosirea eficientă a sumelor alocate. Am stabilit domeniile în care poate exista o colaborare între cele două judeţe. S-a discutat despre o colaborare în domeniul infrastructurii, există posibilitatea de investiţii comune în domeniul economic, de asemenea s-a discutat despre o colaborare pe partea de investiţii. Vrem să profităm şi de nivelul de dezvoltare din domeniul agricol. Având în vedere faptul că Ungaria este ţară membră a spaţiului Schengen putem împărtăşi din experienţa lor în ceea ce priveşte proiectele, modul de realizare şi implementare sperând că şi România va face parte cât de curând. Noi încercăm să dezvoltăm o relaţie puternică între cele două judeţe. Am lansat o invitaţie către domnul preşedinte dr. Szakács Imre, pentru a efectua o vizită în judeţul Satu Mare, de a vedea care sunt oportunităţile din acest judeţ”, a declarat Adrian Ştef. Înfrăţirea între cele două judeţe va fi urmată de un schimb de experienţe între cele două părţi.

Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *